Home Actualitate Taylor Swift, inclusă într-un top anual...
Actualitate

Taylor Swift, inclusă într-un top anual al celor mai influenți lideri ai lumii. Cine o devansează pe cântăreață

Cântăreața americană de muzică country-pop Taylor Swift a fost inclusă în topul anual al celor mai influenți lideri politici ai lumii alcătuit de site-ul Fortune.com, clasament în care se află numeroși oameni de afaceri și politicieni, informează contactmusic.com.

Artista americană, în vârstă de 25 de ani, este femeia cel mai bine clasată în acest top pe anul 2015, care include, potrivit editorilor revistei Fortune, “persoane extraordinare, care transformă felul oamenilor de a face afaceri, de a guverna și de a face acte caritabile”.

Taylor Swift ocupă locul al șaselea în acest clasament, fiind devansată de Tim Cook – CEO-ul grupului Apple, Mario Draghi – președintele Băncii Centrale Europene, Xi Jinping – președintele Chinei, papa Francisc și Narendra Modi – premierul Indiei.

Topul 10 al celor mai influenți lideri ai lumii este completat de Joanne Liu – președintele internațional al organizației Medecins Sans Frontieres (locul al șaptelea), John Roberts Jr. – președintele Curții Supreme din Statele Unite ale Americii (8), Mary Barra – CEO-ul grupului General Motors și Joshua Wong -activist și lider al mișcării pro-democrație din Hong Kong.

Printre alte prezențe notabile în acest top mondial se află fondatorul rețelei de socializare Facebook Mark Zuckerberg, clasat pe locul al 25-lea, superstarul din baschetul profesionist american LeBron James, pe locul al 31-lea, dar și actorul de comedie și prezentatorul emisiunii “The Tonight Show” Jimmy Fallon, aflat pe poziția a 45-a.

Taylor Swift a reușit să câștige admirația adolescenților și a tinerilor cu un mix de piese de dragoste emoționante, precum “We Are Never Ever Getting Back Together” și “I Knew You Were Trouble”. Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, care a devenit cunoscută în 2006, și-a lansat pe 27 octombrie cel de-al cincilea album, intitulat “1989”.

Fiecare dintre albumele de studio ale cântăreței s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

Potrivit revistei Billboard, Taylor Swift este artistul cu cele mai mari vânzări pe platformele digitale din toate timpurile. De asemenea, recent, cântăreața Taylor Swift a fost desemnată, pentru a doua oară, Femeia Anului de revista Billboard, devenind astfel singura artistă care a câștigat de mai multe ori această distincție.

Cântăreața country pop Taylor Swift a obținut deja șapte premii Grammy, 16 American Music Awards și 20 Billboard Music Awards.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună