Home Actualitate „Taxa pe lux”. Proprietarii de mașini ma...
Actualitate

„Taxa pe lux”. Proprietarii de mașini mai scumpe de 75.000 de euro trebuie să le declare la ANAF până la finalul anului. Imobilele mai scumpe de 500.000 de euro se declară până la finalul lui septembrie. Cum vor fi impozitate casele și mașinile

„Taxa pe lux” a intrat în vigoare și casele/apartamentele mai scumpe de 500.000 de euro trebuie declarate la  Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până la finalul lunii septembrie a acestui an. Mașinile mai scumpe de 75.000 de euro trebuie…

„Taxa pe lux”. Proprietarii de mașini mai scumpe de 75.000 de euro trebuie să le declare la ANAF până la finalul anului. Imobilele mai scumpe de 500.000 de euro se declară până la finalul lui septembrie. Cum vor fi impozitate casele și mașinile
„Taxa pe lux”. Proprietarii de mașini mai scumpe de 75.000 de euro trebuie să le declare la ANAF până la finalul anului. Imobilele mai scumpe de 500.000 de euro se declară până la finalul lui septembrie. Cum vor fi impozitate casele și mașinile · Foto: Business Magazin

„Taxa pe lux” a intrat în vigoare și casele/apartamentele mai scumpe de 500.000 de euro trebuie declarate la  Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până la finalul lunii septembrie a acestui an. Mașinile mai scumpe de 75.000 de euro trebuie declarate până la finalul anului, conform unei serii de documente publicate de ANAF cu privire la aplicarea impozitului special pe bunuri cu valoare mare, numit și „taxa pe lux”.

Casele și mașinile se declară prin formularul 216,  pentru „impozitul special pe bunuri mobile și imobile de valoare mare”. ANAF a publicat în Monitorul Oficial mai multe ordine, hotărâri și proceduri pentru completarea formularului 216.

Cum vor fi impozitate casele și mașinile

„În cazul locuințelor, impozitul special se calculează prin aplicarea cotei de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea proprietății/ clădirii rezidențiale și plafonul neimpozabil, de 500.000 euro, iar în cazul autoturismelor, prin aplicarea aceleiași cote asupra diferenței dintre valoarea de achiziție a autoturismului și plafonul neimpozabil prevăzut de lege (75.000 euro)”, explică specialiștii EY România, într-un material informativ publicat anterior.

Ca exemplu practic, dacă persoana deține o mașină care valorează 100.000 euro, atunci va plăti impozit doar 75 euro – adică 0,3% din 25.000 euro, sumă care reprezintă diferența dintre valoarea autovehiculului și plafonul neimpozabil de 75.000 de euri în cazul mașinilor.

„Pe același principiu, exemplificăm și un calcul simplu al impozitului pentru locuințele de lux: pentru o proprietate care valorează 1.000.000 euro, se va datora statului un impozit anual de 1.500 euro (adică tot 0,3% aplicat la suma determinată, prin diferența dintre valoarea de piață a bunului și plafonul neimpozabil de 500.000 euro)”, mai notează specialiștii EY.

Legea „taxei pe lux” a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024, odată cu pachetul fiscal anunțat la final de 2023, care a prevăzut o serie de creșteri de taxe și taxe noi, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri a companiilor mari sau creșteri de TVA la unele produse și eliminarea unor facilități fiscale. 

Cu toate că legea a intrat în vigoare încă de la începutul anului, ANAF a publicat în iulie primele ordine pentru modelul și conținutul formularului 216, pentru declararea bunurilor „de lux” și impozitarea acestora.  

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună