TAXA AUTO, schimbată din nou: Taxa de primă înmatriculare auto, înlocuită cu una de mediu
Sistemul de taxare a proprietarilor de autovehicule va fi modificat, începând cu anul viitor, prin înlocuirea actualei taxe de primă înmatriculare cu o taxă de mediu, calculată în funcție de nivelul de poluare, dar care să nu fie mai mare decât prețul autoturismului, a anunțat premierul Victor Ponta.
Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte, pe baza capacității cilindrice și emisiilor de dioxid de carbon, iar în ultimii ani a fost modificată de mai multe ori. Astfel, în 2011, cuantumul taxei auto a fost majorat în medie cu 45-50%, dar cu o creștere dublă sau aproape triplă pentru vehicule poluante, pentru ca în acest an să fie redusă cu până la 25%.
În același timp, în luna ianuarie, Guvernul a decis ca taxa de primă vânzare a mașinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului viitor, urmând ca persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi.
Taxa de primă vânzare trebuia percepută cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa de poluare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro