Țările cu cei mai fericiți locuitori. Unde este cel mai bine să locuiești? Topul celor mai bune țări în care să locuiești. Galerie FOTO
Un nou studiu arată care sunt țările cu cel mai ridicat nivel al prosperității din lume. Dacă banii dintr-o economie reprezentau principalul factor luat în considerare până acum de cercetători, Institutul internațional Legatum din Londra a realizat un studiu mai amplu,…
Un nou studiu arată care sunt țările cu cel mai ridicat nivel al prosperității din lume. Dacă banii dintr-o economie reprezentau principalul factor luat în considerare până acum de cercetători, Institutul internațional Legatum din Londra a realizat un studiu mai amplu, în cadrul căruia s-au luat în calcul mai mulți factori, potrivit Business Insider.
Organizația a comparat 104 variabile pentru a ajunge la aceste rezultate. Astfel, ele includ atât indicatorii tradiționali precum PIB-ul per capita sau numărul locuitorilor care au job-uri full time, dar și factori mai interesanți ca numărul serverelor sigure pe care le deține o țară sau cât de bine odihniți se simt oamenii după rutina de zi cu zi, mai scrie Business Insider.