Țara în care fiecare tânăr primește la majorat 500 de euro de la stat
Toți italienii care își sărbătoresc majoratul între 3 noiembrie 2016 și 31 decembrie 2017 (schema ar putea fi extinsă), pot primi de la stat 500 de euro pe care să îi cheltuiască pentru produse culturale, ca parte a unei inițiative…
Toți italienii care își sărbătoresc majoratul între 3 noiembrie 2016 și 31 decembrie 2017 (schema ar putea fi extinsă), pot primi de la stat 500 de euro pe care să îi cheltuiască pentru produse culturale, ca parte a unei inițiative a guvernului pentru a îmbogăți viața culturală a cetățenilor lor, potrivit The Independent.
Banii pot fi ceruți prin intermediul unei aplicații care poartă numele 18app – banii pot fi cheltuiți pe cărți, bilete de concert, teatru sau cinema; vizite la muzeu, călătorii în parcurile naționale și alte produse sau servicii culturale.
Această decizie va costa guvernul italian circa 290 de milioane de euro, dar subsecretarul parlamentar Tommaso Nannicini consideră că sunt bani bine cheltuiți.
”Inițiativa trimite un mesaj clar tinerilor și le amintește că aparțin unei comunități care le urează bun-venit la majorat”, a declarat el publicației Corriere, citată de Independent. ”În același timp, le amintește cât de important este consumul de produse culturale – atât pentru îmbogățirea lor ca prsonae, cât și la îmbogățirea societății noastre.”
Pentru a fi folosită, aplicația trebuie descărcată până la finalul anului, chiar dacă vârsta majoratului va fi atinsa de utilizatori în cursul anului viitor. Ulterior, ei pot descărca vouchere care pot fi folosite în scopurile menționate.
Anul următor, o schemă similară va fi lansată pentru profesori. În baza acesteia, ei vor primi 500 de euro pe care să îi cheltuiască pentru dezvoltarea carierelor lor.