Tânărul care gestionează jumătate de miliard de euro în România la doar 29 de ani
Valentin Budeș este de la sfârșitul anului trecut șeful de operațiuni și strategie financiară al operatorului de telecomunicații Cosmote România.
La 29 de ani, Valentin Budeș ocupă o funcție de conducere în departamentul financiar, despre care spune că este coloana vertebrală a unei companii atât pentru ariile contabilitate, trezorerie și salarizare, cât și pentru zona de bugetare, raportare financiară și de management, controlling și cash-flow management pentru toate cele patru companii din cadrul grupului – Cosmote, Zapp, Germanos și Sunlight. În total, coordonează o echipă de 98 de angajați, din care șase îi raportează direct, definind și punând în aplicare strategia companiei în exercițiul financiar.
Din departamentul financiar al Cosmote face parte din 2006, unde a pornit ca head of financial reporting și a evoluat până la poziția actuală. Absolvent al Academiei de Studii Economice din București și al unui master în cadrul aceleiași instituții, Valentin Budeș și-a început cariera ca agent de vânzări pe segmentul business to business la o companie pe nume Laro Impex, însă a intrat după numai un an, la început de 2004, în sfera financiară, devenind contabil la TMF Gontard.
Înainte de Cosmote a lucrat la KPMG România, „de unde am fost reticent să plec, deoarece am muncit foarte mult să am un job în consultanță, visul oricărui absolvent de ASE”, spune executivul. Decizia a fost însă una inspirată în ciuda momentelor dificile regăsite de altfel întotdeauna în carieră. „La Cosmote, am fost primul din noua gardă (odată cu transformarea Cosmorom în Cosmote – n.r.) și a trebuit să construiesc totul de la zero, alături de managementul existent”, povestește Budeș. Apoi, punctează și episodul Germanos/Sunlight care a presupus integrarea operațională a celor două companii și, la scurt timp, preluarea și integrarea Telemobil.
A cochetat de-a lungul timpului și cu antreprenoriatul. „M-am gândit de multe ori ce și cum aș putea face dacă ar fi să aleg această cale, dar deocamdată nu am niciun argument să pornesc în căutarea răspunsului la aceste întrebări”, conchide Valentin Budeș.
FUNCȚIE finance strategy & operations senior manager
VÂRSTĂ 29 de ani
CIFRĂ DE AFACERI 2012 462,8 milioane de euro
ANGAJAȚI 2.500
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

