Home Lideri Tânăra de 30 de ani care vrea să deschid...
Lideri

Tânăra de 30 de ani care vrea să deschidă 100 de magazine de haine în următorii trei ani în România

10 magazine noi s-au alăturat deja anul acesta rețelei LPP în România, care operează în România mărcile Reserved, Cropp, Mohito, House și Sinsay. Astfel, rețeaua a ajuns la 21 de spații, 16 dintre ele fiind deschise de mai puțin de…

Tânăra de 30 de ani care vrea să deschidă 100 de magazine de haine în următorii trei ani în România
Tânăra de 30 de ani care vrea să deschidă 100 de magazine de haine în următorii trei ani în România · Foto: Business Magazin

10 magazine noi s-au alăturat deja anul acesta rețelei LPP în România, care operează în România mărcile Reserved, Cropp, Mohito, House și Sinsay. Astfel, rețeaua a ajuns la 21 de spații, 16 dintre ele fiind deschise de mai puțin de un an, de când conducerea firmei a fost preluată de Alina Bistreanu.

„Mega Mall este primul cetru comercial în care vom fi prezenți cu toate cele cinci branduri din portofoliu.“ LPP are în România 220 de angajați, iar Alina Bistreanu estimează că până la finalul anului echipa se va tripla. A preluat funcția actuală în urmă cu un an, când LPP avea 60 de angajați și cinci magazine, iar împreună cu oamenii pe care îi coordonează direct „am pus pe hârtie un plan ambițios, care presupune deschiderea a circa 100 de magazine în următorii trei ani“.

Deși la începutul anului trecut brandurile LPP erau comercializate în România atât direct cât și prin intermediul unui francizat, compania a decis să abordeze exclusiv direct piața locală. Alina Bistreanu spune că această abordare va accelera expansiunea; o parte din magazinele operate anterior în franciză au fost preluate și redeschise. Tot anul trecut au fost aduse pe piață două branduri noi, Mohito și Sinsay, ambele poziționate în segmentul de modă feminină.

Absolventă de studii universitare economice, Alina Bistreanu s-a angajat încă de la vârsta de 19 ani, în primul an de facultate, pe o poziție de economist într-o companie care vindea de echipamente de televiziune. „Am înțeles destul de repede că sunt o fire mult prea dinamică pentru un job de birou și că domeniul vânzărilor e cel spre care vreau să mă îndrept.“

După mai bine de doi ani, a acceptat o poziție de manager vânzări într-o companie din domeniul construcțiilor, iar în 2008 a început cariera sa în industria de retail de modă, ca director de magazin la Koton. În 2009 a fost numită director regional pentru Bulgaria, Croația și Serbia la GAP (sub franciza companiei grecești Marinopoulos), în 2012 a devenit director general al BSB România, iar din martie 2014 conduce LPP România. 
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună