Sute de structuri antice misterioase care datează de mii de ani au fost descoperite în Arabia Saudită. ''Nu există o explicație pentru scopul lor''
Aproape 400 de structuri din piatră care datează de mii de ani au fost descoperite cu ajutorul imaginilor din satelit în Peninsula Arabică, iar multe dintre acestea, care par a fi ziduri, se află într-o zonă cu conuri vulcanice inactive.
Aceste structuri au fost găsite într-o regiune din centrul și vestul Arabiei Saudite numită Harrat Khaybar, scrie Live Science.
Arheologii implicați în studiu, de la University of Western Australia, nu cunosc scopul și nici vârsta exactă a acestor vestigii. Unele structuri se găsesc în proximitatea conurilor vulcanice inactive, care în trecut au eliberat o cantitate însemnată de lavă bazaltică.
Construcțiile au fost „realizate din piatră, fiind groși și de înălțime redusă”, a declarat David Kennedy, profesor la University of Western Australia. Mai mult decât atât, zidurile „par să fie cele mai vechi structuri realizate de om în regiune”, adaugă cercetătorul, precizând și că „nu există o explicație pentru scopul lor”.
Cea mai mică structură se întinde pe 13 metri, iar cea mai lungă pe 518. Majoritatea sunt formate din mai multe ziduri și formează un model rectangular, iar altele sunt în formă de litera I, mărginite de ziduri din piatră mai robuste decât restul.
Cititi mai multe pe www.descopera.ro