Home Actualitate Suedia încetează cooperarea cu Rusia în...
Actualitate

Suedia încetează cooperarea cu Rusia în domeniul apărării. Operațiunea de căutare a submarinului "străin" în Marea Baltică, oprită

Guvernul Suediei a anunțat joi că nu va mai prelungi acordul de cooperare cu Rusia în domeniul militar, potrivit unui comunicat, în contextul în care Marina suedeză încearcă să găsească un submarin "străin" în zona Mării Baltice, suspectat că ar fi rusesc, relatează agenția Tass, în pagina online.

“Guvernul a decis să nu prelungească acordul privind realizarea unor exerciții (militare) comune cu Rusia, document care reglementează cooperarea dintre forțele militare ale celor două state”, informează comunicatul, subliniind că “activitățile de cooperare dintre forțele militare suedeze și cele ruse au fost suspendate”.

Stockholmul afirmă că militarii ruși “acționează într-un mod foarte provocator în zona Mării Baltice”, unde au avut loc “încălcări vizând integritatea teritorială a statelor” din regiune.

Totuși, Guvernul apreciază că “un atac militar direct (al Rusiei) împotriva Suediei este puțin probabil”.

Autoritățile de la Stockholm intenționează să consolideze capacitatea de apărare a țării, notează Tass, menționând că bugetul pentru domeniul militar va fi suplimentat cu 2015 cu 75 de milioane de euro.

Suedia oprește operațiunea de căutare a submarinului “străin” în Marea Baltică

Forțele armate suedeze au anunțat vineri că opresc operațiunea de căutare a unui eventual submarin “străin” în apele din jurul capitalei, Stockholm, relatează AFP.

“Vineri dimineața, la ora (locală) 8.00 (9.00, ora României), cea mai mare parte a operațiunii maritime în domeniul informațiilor care era în curs în arhipelagul Stockholm de vinerea trecută a fost oprită”, au anunțat forțele armate într-un comunicat de presă.

O parte dintre unitățile marine au fost chemate la baze încă de miercuri, dar au rămas în stare de alertă.

Forțele armate au decis vineri să păstreze, în zona de căutare, “unități terestre mai mici, cu misiuni specifice”, se arată în comunicat.

Operațiunea a fost declanșată pe 17 octombrie, după ce un martor a anunțat că a văzut un “obiect fabricat de om” în apă.

Forțele armate nu au constatat ele-însele vreo activitate submarină în arhipelagul Stockholmului ori în Marea Baltică, însă au efectuat căutări în baza a cinci “observări” de către marele public, considerate credibile.

În Suedia are loc o dezbatere în urma acestui caz, care amintește alte incursiuni de scurtă durată – reale sau presupuse – ale unor submarine, până în apropierea zonelor de coastă ale țării, în timpul Războiului Rece.

Rusia a negat orice implicare, afirmând că submarinul căutat este olandez, o afirmație dezmințită de către Olanda.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună