SUA și Afganistanul au pierdut urma a sute de mii de arme livrate forțelor afgane
Washingtonul și Kabulul au pierdut urma a sute de mii de arme livrate Afganistanului, care riscă să ajungă în mâinile talibanilor, avertizează un raport american publicat luni.
În acest audit, inspectorul general special pentru reconstrucția Afganistanului (SIGAR), John Sopko, dezvăluie de asemenea că Statele Unite au furnizat forțelor afgane mai multe arme decât era nevoie, pentru că de-a lungul timpului acestea și-au modificat cerințele.
Astfel, începând din 2004, Pentagonul a livrat peste 747.000 de arme Kalașnikov AK-47, mitraliere, lansatoare de grenade și alte arme Afganistanului, pentru o valoare de circa 626 de milioane de dolari.
Însă Guvernele american și afgan nu au ținut registre precise, astfel că zeci de mii de arme ar fi putut dispărea, potrivit inspectorului general.
“Ținând cont de capacitatea limitată a Guvernului afgan de a ține registre sau de a se debarasa corect de armele sale uzate, există un real pericol ca acestea să ajungă în mâinile insurgenților”, subliniază raportul lui Sopko.
Armata americană avea deja dificultăți în a urmări aceste arme înaintea livrării lor, iar autoritățile de la Kabul au de asemenea “importante probleme” în localizarea lor precisă.
Forțele de securitate afgane nu au făcut decât puține eforturi pentru a efectua inventare privind armele, iar inspecțiile SIGAR la depozitele de stocare au dezvăluit numeroase lacune.
De asemenea, armata și poliția au primit 112.000 de arme în plus față de cerințele afgane inițiale. Această diferență se explică prin voința soldaților afgani de a avea arme mai recente în loc să le repare pe cele vechi.
Riscurile ca armele să ajungă în mâinile talibanilor se vor agrava odată cu reducerea numărului de soldați înrolați în forțele de securitate afgane, care ar urma să ajungă de la 352.000 la 228.500 până în 2017.
Auditul cere unirea datelor privind armele livrate Afganistanului. Există, de exemplu, două baze de date distincte.
Auditul mai apreciază că Pentagonul ar trebui să ajute autoritățile afgane să facă un inventar complet al tuturor armelor livrate Kabulului. Trebuie de asemenea întocmit un plan de recuperare a armelor neutilizate și limitate livrările pe măsură ce numărul soldaților afgani se va reduce.