Home Actualitate SUA anunță că ridică la ONU problema înc...
Actualitate

SUA anunță că ridică la ONU problema încălcării de Iran a unei rezoluții, după testarea unei rachete

Testarea unei rachete, anunțate de Iran în weekend, pare că a încălcat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, iar Washingtonul va ridica problema acestui incident la ONU, a anunțat Departamentul de Stat, relatează Reuters în pagina electronică.

Teheranul a anunțat duminică faptul că a testat o nouă rachetă balistică de precizie, ghidată, semnalând un aparent progres în încercările iraniene de a îmbunătăți precizia arsenalului său de rachete.

“Vom ridica, evident, acest lucru în Consiliul de Securitate al ONU, așa cum am procedat și în cazul unor lansări anterioare”, a declarat marți pentru presă Mark Toner, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, subliniind că testul pare să reprezinte o încălcare a Rezoluției ONU 1929.

El și Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe, au declarat că această problemă este distinctă de acordul pe care Iranul l-a încheiat în iulie cu șase mari puteri, care vizează limitarea programului atomic al Teheranului în schimbul unei relaxări a sancțiunilor care i-au fost impuse.

Iranul face obiectul interdicției de a testa rachete balistice, prin Rezoluția 1929 a Consiliului, care datează din 2010 și care rămâne valabilă până la intrarea în vigoare a acordului încheiat pe 14 iulie.

Atunci când acordul va intra în vigoare, Iranul va fi obligat în continuare să nu efectueze nicio activitate în domeniul rachetelor balistice menită să-i ofere arme nucleare – pentru o perioadă de până la opt ani -, potrivit unei rezoluții a Consiliului de Securitate adoptate în iulie.

Această rezoluție prevede că, atunci când acordul este vigoare, țările vor primi permisiunea să transfere tehnologie în domeniul rachetelor și armamentului greu către Iran de la un caz la altul, dar cu aprobarea Consiliului.

În perioada în care a fost întocmit proiectul de rezoluție, un oficial american a catalogat această prevedere lipsită de sens și a anunțat că Statele Unite vor opune un vot de veto oricărei sugestii de transferare a vreunei tehnologii în domeniul rachetelor către Iran.

Earnest a subliniat marți că țările ar putea face mai mult pentru a opri o scugere de tehnologie în domeniul rachetelor către Iran.

“Aceasta este o activitate care necesită o cooperare internațională”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, adăugând că Washingtonul este pregătit să coopereze cu aliați de la Golf pentru a contracara programul iranian în domeniul rachetelor balistice.

Televiziunea iraniană de stat a prezentat duminică ceea ce a numit o lansare cu succes a unei noi rachete iraniene – Emad -, care pare să fie prima armă ghidată de precizie a Teheranului și care are o rază de acțiune ce-i permite să lovească Israelul, inamicul său regional.

Ambasadorul britanic la ONU Matthew Rycroft a declarat pentru presă, la New York, că “arhitectura (sancțiunilor) actuale rămâne în vigoare” pentru moment și a adăugat că incidentul este necesar să fie analizat de către Comisia pentru sancțiuni impuse Iranului din cadrul Consiliului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună