Studiu: Unul din patru angajați ajunge să împrumute bani în fiecare lună până la următorul salariu
Peste un sfert dintre angajații din România recunosc că remunerațiile sunt insuficiente și sunt nevoiți să ceară împrumuturi familiei și prietenilor până la primirea următorului salariu, potrivit unui sondaj efectuat de Best Jobs. 32% din respondenți afirmă că situația lor financiară s-a înrăutățit.
Jumătate dintre respondenți a declarat câștiguri de mai puțin de 2.500 de lei pe lună net, aproape un sfert au un salariu de până la 3.500 de lei pe lună net, iar restul depășesc acest nivel.
Aproape 37% dintre respondenți spun că au aceeași situație financiară ca anul trecut, în timp ce 32% dintre respondenți susțin că situația lor financiară s-a înrăutățit în decursul ultimelor 12 luni, iar 10% afirmă chiar că a avut un declin major. Doar 20,7% au văzut o îmbunătățire a situației financiare în ultimul an.
Trei din zece respondenți spun că peste 45% din salariul lunar se duce, în mod obișnuit, pe datorii. Alți 25% susțin că dau între 25% și 45% din salariu pentru a acoperi toate datoriile acumulate, iar o treime dintre respondenți plătesc cel mult un sfert din salariu în acest sens. Și cu toate că doar 12% spun că nu au datorii de achitat, nu toți reușesc să mai pună bani deoparte de la o lună la alta, în timp ce aceia care reușesc spun că sumele economisite lunar sunt foarte mici.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro