Home Actualitate STUDIU: Garsonierele din Iași și apartam...
Actualitate

STUDIU: Garsonierele din Iași și apartamentele cu trei camere din nordul Bucureștiului, cele mai profitabile

Investițiile în garsonierele din Iași, în scopul închirierii ulterioare, asigură cele mai bune randamente din România, în timp ce în București apartamentele cu trei camere din centru-nord sunt cele mai profitabile, potrivit unui studiu al imobiliare.ro.

STUDIU: Garsonierele din Iași și apartamentele cu trei camere din nordul Bucureștiului, cele mai profitabile
STUDIU: Garsonierele din Iași și apartamentele cu trei camere din nordul Bucureștiului, cele mai profitabile · Foto: Business Magazin

Portalul imobiliar a realizat o comparație între randamentele oferite de achiziția unui apartament în scopul închirierii ulterioare. Studiul raportează prețurile medii solicitate pentru unitățile locative cu una, două și trei camere scoase la vânzare în Capitală și alte șapte mari oraș din țară la nivelul mediu al chiriilor practicate pe fiecare segment în parte. Garsonierele sunt, de regulă, cele mai rentabile achiziții, iar în fruntea celor mai atractive randamente oferite se află orașul Iași.

Astfel, în Iași achiziția unei garsoniere cu 24.300 de euro ar aduce, în condițiile unei chirii de 180 de euro pe lună, un randament de 8,8% – cel mai mare la nivelul orașelor analizate, astfel că investiția inițială ar fi recuperată în 11 ani și trei luni.

În București, cel mai mare randament ar putea fi obținut pentru un apartament cu trei camere în zona de centru-nord (Aviației, Băneasa, Dorobanți, Floreasca, Herăstrău, Kiseleff, Aviatorilor). La un preț de 101.100 de euro și o chirie medie de 710 euro pe lună, acesta ar aduce un yield de 8,4% pe an și o perioadă de amortizare de 11 ani și circa zece luni.

Tot în această zonă, pentru un apartament cu două camere, randamentul este de aproximativ 7,1% pe an, iar investiția ar putea fi recuperată în circa 14 ani.

În zona centrală (Unirii, Victoriei, Universitate, Romană, Cotroceni, Dacia), randamentul pentru o garsonieră este de aproape 7,3%, ceea ce înseamnă că investiția va fi recuperată în 13 ani și aproape nouă luni. Pentru o locuință cu două camere, nivelul yield-ului ajunge la circa 6,3%, iar perioada de amortizare la 15 ani și peste zece luni, în timp ce pentru un apartament cu trei camere în zona centrală randamentul ajunge la circa 6,1%, ceea ce ar face ca investiția să fie recuperată în 16 ani și peste trei luni.

În zona semicentrală a Capitalei (1 Mai, 13 Septembrie, Dristor, Moșilor, Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Tineretului, Vitan Nou), o garsonieră asigură un randament de aproape 7,5% pe an și o perioadă de amortizare de 13 ani și peste patru luni. Un apartament cu două camere ar oferi un yield de 6,4% și o perioadă de recuperare a investiției de 15 ani și peste șapte luni, iar o locuință tricamerală ar putea fi amortizată în 16 ani și circa o lună, la un randament de 6,2%.

Analiza pe sectoare indică pentru Sectorul 1 un randament de 7,9% și o perioadă de amortizare de 12 ani și aproape opt luni pentru un apartament cu două camere și de 8% și o perioadă de recuperare a investiției de 12 ani și jumătate la trei camere.

În sectorul 2, cartierele Tei, Colentina și Pantelimon, garsonierele aduc un randament de 7,9% pe lună și o perioadă de amortizare de 12 ani și șapte luni, iar un apartament cu două camere generează un yield de 6,8% pe an, respectiv o durată de recuperare de 14 ani și peste șapte luni. În 15 ani și circa două luni este recuperată investiția pentru cumpărarea unui apartament de trei camere în sectorul 2, adică un randament de 6,6% pe an.

În sectorul 3 (Titan, Balta Albă, Vitan), o garsonieră are un randament evaluat la 7,2% pe an, ceea ce asigură o perioadă de recuperare a investiției în 13 ani și nouă luni. În aceleași zone, un apartament cu două camere, ar aduce un yield de 6,8% și o perioadă de amortizare de 14 ani și 7 luni, iar trei camere un randament de 6,4% pe an și o durată de recuperare a investiției de 15 ani și peste șase luni.

În cartierele din sectorul 4 (Berceni, Giurgiului), achiziția unei garsoniere ar aduce un yield de aproape 8% pe an, iar investiția ar fi amortizată în 12 ani și peste șase luni. Un apartament cu două camere ar oferi un randament de 6,5% și o perioadă de recuperare de 15 ani și patru luni, iar unul cu trei camere ajunge la un yield de 5,86% pe an, iar durata de amortizare este de peste 17 ani.

În sectorul 5 (Rahova, Ferentari, Ghencea), achiziția unui apartament cu două camere ar aduce un randament de 7,6% și investiția ar putea fi recuperată în circa 13 ani, iar un apartament cu trei camere ar oferi un yield de 6,9% și o durată de amortizare a investiției de 14 ani și aproape șase luni.

În cartierele din sectorul 6 (Crângași, Drumul Taberei, Giulești, Militari), o garsonieră are un randament de 8,5% pe an, iar perioada de amortizare ajunge la 11 ani și circa nouă luni. La apartamentele cu două camere randamentul este de 7% (6,98%), iar valoarea achiziției ar fi recuperată în 14 ani și circa patru luni. Un randament de 6,8% pe an și o perioadă de amortizare de 14 și șapte luni, asigură o locuință cu trei camere.

În marile orașe din țară, randamentul pentru o garsonieră este cuprins între 6,3% în Timișoara și 8,8% în Iași. Astfel, cele mai rentabile investiții sunt garsonierele din Iași, investiția putând fi recuperată în cel mai scurt timp, respectiv 11 ani și 3 luni.

Pentru un apartament cu două camere, rata de recuperare a investiției este cuprinsă între 6,1% pe an în Cluj-Napoca și 7,7% în Iași, astfel că în Iași perioada de amortizare pentru acest tip de locuință este cel mai redus, respectiv 13 ani.

Randamentul pentru locuințele cu trei camere în marile orașe din țară urcă până la 6,6% în Iași, cea mai mare perioa de recuperare a invesitiției fiind în Constanța, 18 ani și circa cinci luni, la o rată anuală de 5,4%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună