STUDIU: Cometei Ciuriumov - Gherasimenko îi lipsește un câmp magnetic propriu. Savanții au reconstituit călătoria lui Philae pe suprafața corpului cosmic
Cometa 67P / Ciuriumov - Gherasimenko, care este studiată de sonda europeană Rosetta, nu are un câmp magnetic propriu, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de cercetători pe baza datelor furnizate de vehiculul spațial și robotul Philae.
Descoperirea este una foarte importantă, pentru că răspunde la una dintre principalele întrebări ale misiunii spațiale, referitoare la rolul jucat de câmpurile magnetice în aglomerarea de materie care a dus la formarea cometelor de gheață murdară precum 67P / Ciuriumov – Gherasimenko. Potrivit concluziilor acestui studiu, câmpurile magnetice nu au avut nicio contribuție, informează bbc.com.
Astfel, în urma acestei descoperiri, cercetătorii au ajuns la concluzia că o serie de alte procese au fost mult mai importante în perioada nașterii Sistemului Solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
Cercetătorii de la Agenția Spațială Europeană (ESA) care sunt implicați în misiunea Rosetta au prezentat rezultatele studiului în cadrul Adunării Generale a Uniunii Europene de Științe ale Pământului (European Geosciences Union General Assembly) și au publicat un articol pe această temă în revista Science.
Datele pe care se bazează descoperirea au fost furnizate de sonda spațială Rosetta și de robotul explorator Philae, care a fost plasat pe suprafața cometei Ciuriumov – Gherasimenko în luna noiembrie a anului trecut. Rosetta și Philae sunt dotate cu magnetometre foarte sensibile.
În momentul în care “nava mamă” Rosetta și robotul s-au despărțit, ambele au demarat o serie de măsurători a mediului în care se aflau.
Instrumentele de la bordul celor două aparate pot detecta nu numai câmpul magnetic purtat de vânturi solare, ci și interacțiunea lor cu acesta, pe măsură ce se mișcau în spațiu.
În cazul lui Philae, acest lucru a permis cercetătorilor să înțeleagă schimbările de direcție și chiar și acțiunile echipamentului electronic de la bord și desfacerea brațelor dotate cu instrumente și senzori.
În datele furnizate, cercetătorii au putut identifica momentul în care Philae a atins pentru prima dată suprafața cometei. Momentul a fost marcat printr-o mișcare a brațului care poartă magnetometrul și o schimbare în ceea ce privește rotația întregului corp al robotului.
După cum au anunțat anterior cercetătorii, Philae a sărit ca o minge la primul contact cu cometa, dar datele colectate oferă noi detalii. Astfel, după 46 de minute și la o distanță de circa 630 de metri, robotul explorator de mărimea unui mic frigider a atins din nou suprafața cometei, dar de această dată a fost vorba despre impactul cu o formă de relief asemănătoare unui deal, pentru că datele au arătat că Philae a început să se rostogolească.
După încă circa 600 de metri, Philae s-a oprit, înainte de a se ridica puțin și a se așeza în poziția în care se află și în prezent, într-un șanț umbrit pe care a reușit să-l fotografieze înainte ca bateriile să i se descarce. Distanța temporală dintre primul și ultimul contact, cel definitiv, cu suprafața cometei este de 117 minute.
Pentru a putea spune această poveste, savanții au fost nevoiți să compileze o serie de alte informații adunate în timpul coborârii, dar observațiile cele mai importante sunt cele potrivit cărora, în timpul salturilor sale pe suprafața cometei, Philae nu a detectat nicio corelație între intensitatea câmpului magnetic și înălțimea la care se afla față de suprafața corpului spațial.
Sonda europeană Rosetta este primul vehicul spațial care a reușit să ajungă pe orbita unei comete, aflată la o distanță de 510 milioane de kilometri de Terra. Rosetta a ajuns lângă cometa 67P / Ciuriumov-Gherasimenko în luna august 2014, după o călătorie de peste 10 ani prin spațiu și va rămâne pe orbita ei timp de aproximativ un an.
Lansată în 2004, misiunea Rosetta a Agenției Spațiale Europene (ESA) este dedicată aflării mai multor date despre originile Sistemului Solar, iar robotul Philae, pe care l-a plasat pe cometă, are ca misiune colectarea unor molecule organice care ar fi putut să joace un rol determinant în apariția vieții pe Terra. Cometele sunt cele mai primitive corpuri cerești din Sistemul Solar. Sonda Rosetta a trimis deja primele imagini realizate vreodată ale suprafeței unei comete.
Micul robot Philae a putut să radiografieze interiorul cometei, să-i studieze magnetismul, să realizeze imagini cu solul, să analizeze moleculele complexe de la suprafață. Potrivit specialiștilor de la Centre National d’Etudes Spatiales (CNES), agenția spațială franceză, misiunea robotului este realizată în proporție de 80%.
În prezent, robotul Philae este în “hibernare”, întrucât se află într-o zonă umbrită a cometei, iar bateriile solare nu primesc destulă energie pentru a permite funcționarea acestuia.
În cazul restabilirii contactului, dacă totul funcționează așa cum a fost programat, Philae ar trebui “să moară de cald” atunci când cometa se va apropia și mai mult de Soare.
Însă Rosetta își va continua misiunea de “însoțitoare” a cometei Ciuriumov-Gherasimenko cel puțin până pe 13 august 2015, dată la care cometa va trece la cea mai mică distanță de Soare. Misiunea ei este programată să dureze până la sfârșitul lunii decembrie 2015.
Plasarea unui robot pe o cometă aflată la o distanță de peste 500 milioane de kilometri de Terra reprezintă o premieră în istoria explorării spațiale și un punct culminant al unei misiunii care a început în urmă cu 20 de ani.
Cu un cost total de 1,3 miliarde de euro, echivalentul a trei avioane Airbus 380, misiunea Rosetta a mobilizat aproximativ 2.000 de cercetători pe parcursul a 20 de ani. Peste 50 de companii din 14 țări europene și Statele Unite ale Americii au participat la fabricarea acestei sonde spațiale.