Stroe, despre crimele din Argeș și Mehedinți: Numai demenții fac așa ceva. Astfel de crime odioase nu pot fi prevenite
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat joi, referitor la cazul cadavrelor carbonizate în Mehedinți și la cel al femeii găsite fără cap, mâini și picioare în râul Argeș, că "numai demenții fac așa ceva" și că astfel de crime odioase nu pot fi prevenite.
“Problema e că trebuie să facem să nu se mai întâmple lucrurile astea. Numai că e un lucru aleatoriu, fără niciun punct de sprijin – nebunia. Pentru că niște oameni normali nu fac așa ceva, numai demenții fac așa ceva. Ăsta e foarte greu de captat înainte de a se produce fapta. Trebuie să încercăm să prevenim, dar demențele de acest gen, cu foc, cu tăiatul capului, crimele acestea odioase, aici nu ai ce preveni. Când îi vine omului nebunia, o face și nu ai de unde să știi care sunt ăia. Uneori, ferească Domnul, poate fi și printre noi”, a spus ministrul.
În privința cazului din Mehedinți, Radu Stroe a spus despre suspecți că aceștia “sunt identificați’ și că “se iau declarații”, iar “unii au și recunoscut”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro