Stațiunea de la malul mării care se transformă radical: va fi modernizată cu finanțarea europeană de aproape 20 de milioane de lei
Stațiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni, valoarea totală a proiectului, care prevede modernizarea unor străzi, a iluminatului public, montarea de mobilier urban și amenajarea unor spații verzi, fiind de aproape 20 de milioane de lei.
La Primăria Mangalia a fost lansat, joi, proiectul „Dezvoltare turistică în stațiunea Saturn”, finanțat din fonduri europene și destinat creșterii numărului de turiști și punerii în valoare a zonei de sud a litoralului.
Practic, în cadrul proiectului vor fi reabilitate trotuarele și asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spațiile verzi și se va reface rețeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu.
„Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016. După aproape doi ani de analize și evaluări, am semnat contractul de finanțare în vara acestui an. Acum, suntem în perioada de licitație și sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de lei, iar perioada de implementare expiră la data de 31 octombrie 2019.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro