Starea medicală a fiicei lui Serghei Skripal, rănită în atacul din Salisbury, s-a îmbunătățit
Iulia Skripal, fiica fostului spion rus Serghei Skripal, care a fost rănită în urma atacului neurotoxic din Marea Britanie, nu mai este în condiție critică, iar starea ei s-a îmbunătățit, a anunțat directorul Spitalul Districtului Salisbury, relatează site-ul cotidianului The Independent.
Doctorii au informat că Serghei Skripal este în continuare în stare critică.
“Sunt încântată să anunț o îmbunătățire a stării domnișoarei Skripal”, a declarat Christine Blanshard, directorul Spitalul Districtului Salisbury.
“Aceasta a răspuns la tratamente, dar continuă să primească îngrijire medicală 24 de ore pe zi. Vreau să profit de această oportunitate pentru a mulțumi încă o dată personalului Spitalului Districtului Salisbury pentru îngrijirea de calitate a pacienților în ultimele săptămâni”, a mai adăugat Christine Blanshard.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro