Home Actualitate Stănișoară: Nu am discutat cu Blaga sau...
Actualitate

Stănișoară: Nu am discutat cu Blaga sau cu alți colegi din PDL despre decizia de a mă alătura PNL

Deputatul Mihai Stănișoară, fost prim-vicepreședinte al PDL și lider al deputaților PDL, a declarat, miercuri, că despre trecerea sa la PNL nu a discutat nici cu președintele PDL, Vasile Blaga, nici cu alți colegi din PDL.

Stănișoară: Nu am discutat cu Blaga sau cu alți colegi din PDL despre decizia de a mă alătura PNL
Stănișoară: Nu am discutat cu Blaga sau cu alți colegi din PDL despre decizia de a mă alătura PNL · Foto: Business Magazin

 Stănișoară a fost întrebat dacă și-a anunțat foștii colegi de partid sau pe liderul PDLVasile Blaga despre decizia sa de a trece la PNL.

“Nu am avut nicio discuție cu domnul Vasile Blaga, am considerat că este bine ca toată lumea să afle în același moment despre hotărârea mea. (…) Sunt un om care nu privește înapoi cu mânie, așa că ceea ce este important este ce se va întâmpla de astăzi înainte”.

Stănișoară a fost întrebat, de asemenea, dacă nu ar fi fost normal ca după atâția ani petrecuți în PDL să-și anunțe colegii înainte de a face publică decizia sa.

“Eu cred că abordările personale, cred că la fel de important ar fi fost să anunț pe ultimul membru din ultima comună. Am ales această cale pentru că eu respect la fel de mult pe ultimul membru din ultima comună din România ca și pe ceilalți care au stat lângă mine la un moment dat într-o poziție sau alta”, a replicat deputatul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună