Spitalul de Copii Iași va fi modernizat cu 19 milioane euro, bani de la CJ și Ministerul Sănătății
Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași, care deservește toată regiunea Moldovei și care nu a mai fost reabilitat de când a fost inaugurat, în 1970, va fi modernizat complet în urma unei investiții de aproximativ 19 milioane de euro, banii urmând a fi asigurați de CJ și de Ministerul Sănătății.
Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a declarat, luni, într-o conferință de presă organizată la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iași, că unitatea medicală, unica de acest gen din Moldova, va fi complet modernizată, investiția, care se ridică la aproximativ 19 milioane de euro, urmând a se derula în următorii patru ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Va fi o reabilitare generală, practic, vom avea un spital nou. Vom întocmi un protocol între Consiliul Județean și Ministerul Sănătății, prin care vom stabili contribuția financiară a fiecărei părți. Am discutat deja cu ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, am căzut de acord, urmează doar să decidem câți bani alocă CJ-ul și care este contribuția Ministerului Sănătății”, a afirmat șeful CJ Iași, Cristian Adomniței.
El a spus că unitatea medicală se află în subordinea Consiliului Județean, însă Spitalul de Copii din Iași deservește pacienți din întreaga regiune a Moldovei, astfel că doar o parte din bani vor fi alocați de către CJ Iași.
La rândul său, managerul Spitalului de Copii “Sfânta Maria”, medicul Radu Terinte, a spus că licitația pentru desemnarea firmei care va executa lucrările va fi inițiată anul acesta și că speră ca, la începutul anului 2016, constructorul să înceapă lucrul.
Potrivit acestuia, activitatea medicală în cadrul spitalului nu va fi afectată, pacienții din saloanele care intră în reparații urmând să fie mutați în alte secții din aceeași unitate medicală.
Pe de altă parte, șeful CJ Iași, Cristian Adomniței, a spus că problema cu aglomerarea holurilor spitalului de către părinții care vin cu copiii la consultație în ambulatoriu va fi rezolvată până la sfârșitul acestei luni, când va fi dată în folosință o nouă clădire, în curtea aceleiași unități medicale.
“Cabinetele de consultație nu vor mai fi împrăștiate pe diverse etaje, ca acum. Ambulatoriul va fi mutat într-o nouă clădire, care se amenajează în prezent în curtea spitalului și care va fi gata până la sfârșitul acestei luni”, a afirmat Adomniței.
În 3 februarie, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost apostrofat, la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iași, de un bărbat nemulțumit că pacienții așteaptă și câte șase ore la ușa cabinetelor medicale, iar lipsa scaunelor îi determină pe părinți să-și țină copiii pe jos, pe holurile spitalului. Bărbatul era nemulțumit că aștepta de câteva ore să intre la consultație la un medic și că, din cauză că nu există scaune sau bănci pe holuri, părinții își așază copiii pe jos.
“Păi ce facem, domnu’ ministru, astea-s condiții? Noi stăm aici de la șase dimineață. Ăsta nu-i director, dacă îi lasă pe copii să stea pe jos”, i-a spus bărbatul ministrului Nicolae Bănicioiu.
Ministrul nu i-a răspuns bărbatului, apoi a vizitat o secție din cadrul spitalului, după care a intrat în biroul directorului unității medicale. După ce a discutat cu directorul spitalului, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat presei că nu-i place “absolut deloc” ceea ce a văzut în acest spital și că ministerul se va implica în remedierea problemelor cu care se confruntă unitatea medicală.
Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iași are o suprafață de 23.000 de metri pătrați, iar de la construcția sa, în anul 1970, nu a avut parte de nicio reabilitare generală.
Spitalul are 652 de paturi, iar anul trecut a înregistrat 105.000 de pacienți.