Spitale județene, fără apărare în linia întâi de luptă cu virusul. Echipamentele pentru testare sau kiturile lipsesc din spitalele județene, iar probele sunt plimbate între județe pentru c?
Lipsa aparatelor pentru testare din fiecare spital județean îngreunează capacitatea României de a testa pacienții și medicii cu scopul de a depista infectarea cu noul coronavirus, iar probele sunt trimise dintr-un județ în altul.
În cel puțin patru spitale județene din țară – Hunedoara, Teleorman, Satu Mare, Caraș-Severin – nu există aparatura necesară pentru testarea pacienților din județ. Nici la Spitalul Județean Cluj nu se pot face teste pentru că nu există kituri până acum. În acest timp, unitățile medicale unde sunt prelucrate testele sunt solicitate de probele venite din județele apropiate, astfel că rezultatele pot întârzia și până la opt zile. România testează circa 10.000 de pacienți pe săptămână, mult sub capacitatea altor țări, Germania de exemplu testând 160.000 de pacienți pe săptămână. Virusul se răspândește rapid și în rândul cadrelor medicale, 285 de medici, asistente, infirmiere, adică 14% din cazuri, având coronavirusul.
Lipsa aparatelor pentru testare din fiecare spital județean îngreunează capacitatea României de a testa pacienții și medicii cu scopul de a depista infectarea cu noul coronavirus, iar probele sunt trimise dintr-un județ în altul.
Ministerul Sănătății nu a răspuns câte spitale județene nu au echipamente pentru testare pentru pacienți, dar din județe vin informații privind incapacitatea de a testa din lipsă de echipamente sau kituri de testare.
Ziarul Financiar a contactat reprezentanții câtorva spitale județene pentru a vedea care este situația în prezent.
„Aparate de testare zero, iar dacă nu ai aparate de testare nu ai nici teste. Recoltările sunt trimise spre laboratoarele de la Timișoara și de la Cluj, până acum cu ei am lucrat. Rezultatele au mai venit și după opt zile, dar acum s-a scurtat timpul de așteptare, cred că după ce s-a organizat Ministerul Sănătății. Acum vin și după 3-4 zile“, a spus pentru ZF Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.
Sunt 15 cadre medicale infectate cu coronavirus în județul Hunedoara, din informările autorităților. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva lucrează aproximativ 1.500 de cadre medicale.
De altfel, începând de ieri, timp de 14 zile spitalul se află în carantină, fiind astfel cel de-al treilea spital care ajunge în această situație, după spitalul Gerota și Spitalul Județean Suceava, unde peste 100 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus.
Până acum, în spitalul din Deva au murit patru persoane care erau infectate cu coronavirus.
Întrebat de ZF cine sau ce l-a împiedicat să organizeze mai bine activitatea spitalului pentru a evita carantina, Vasilică Potecă a spus că „este o întrebare la care aș vrea să răspund mâine.“
Informările autorităților arată și lipsa de posibilități a Spitalului Județean din Satu Mare, de exemplu, de a testa pacienții proprii. „Bărbat, 74 de ani, jud. Satu Mare. În data de 27.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19 care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal Oradea. Rezultatul testării din data de 28.03.2020 a fost pozitiv. Data deces: 29.03.2020 – Spital Boli Infecțioase Satu Mare“, potrivit unui comunicat al autorităților în legătură cu ultimul deces înregistrat în România până la data transmiterii acestei știri.
Ce arată informarea autorităților este că proba recoltată în 27 martie, adică vineri, de la pacientul din Spitalul Județean Satu Mare, nu a fost prelucrată în spitalul județean acolo unde era internat pacientul. Proba a ajuns la Spitalul Municipal Oradea, la 130 de km de Satu Mare, iar rezultatul pozitiv a ajuns cu o zi întârziere, sâmbătă.
Un alt caz arată cum unei paciente de 75 de ani din Hunedoara, de la Spitalul Municipal, i s-au recoltat probe biologice pentru testarea pentru coronavirus în 24 martie, care au fost testate la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Rezultatul a venit cinci zile mai târziu, în 29 martie, fiind pozitiv. În acest caz, decesul pacientei a fost în 26 martie, chiar înainte ca probele să fie prelucrate și transmise spitalului municipal Hunedoara. În acest context, cum poți să testezi personal medical și pacienți, o soluție pentru a preveni răspândirea coronavirusului la cadrele medicale, așa cum Ziarul Financiar a scris, când din spitalele județene lipsesc chiar echipamentele de testare?
Nici Spitalul Județean de Urgență Reșița nu este dotat cu niciun aparat de testare pentru coronavirus de tip PCR, motiv pentru care recoltările pentru testări sunt trimise către Spitalul „Victor Babeș“ din Timișoara, iar rezultatele sunt oferite în aproximativ 24 de ore, a spus pentru ZF Roxana Nafiru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița.
În cadrul Spitalului Județean de Urgență Resita lucrează aproximativ 137 de medici, la care se adaugă 511 asistenți și alți colaboratori.
Spitalul Județean de Urgență Alexandria nu deține în prezent niciun aparat pentru testare pentru coronavirus de tip PCR, iar recoltările sunt trimise către spitalele suport din București care eliberează rezultatele în aproximativ 24 – 48 de ore, a spus pentru ZF Dobre Alexandru, managerul Spitalului Județean de Urgență Alexandria.
Personalul medical din cadrul spitalului este format din aproximativ 916 persoane. Cadrele medicale din spital nu au fost testate împotriva infecției cu coronavirus.
Există echipamente, dar nu sunt kituri de testare
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este dotat în prezent cu două aparate de tip Real-Time PCR, iar în zilele următoare urmează să primească cel de-al treilea astfel de aparat care permite testarea pentru noul coronavirus. Însă, la acest moment, în cadrul Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca nu se fac teste, deoarece lipsesc kiturile de reactivi necesare testării, a spus pentru ZF Petru Șușca, manager Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Cu cele două aparate de testare PCR, spitalul ar putea testa manual între 100 și 120 de persoane pe zi.
Petru Șușcă spune că spitalului i-au fost alocate fonduri de peste 200.000 de lei pentru achiziția de echipamente medicale, materiale sanitare și echipamente de protecție de la începutul anului 2020. „O parte din furnizori au onorat comenzile, alții -cei mai mulți, din păcate- nu“.
Personalul medical din cadrul spitalului este format din aproximativ 2.790 de persoane.
Ziarul Financiar a sunat și la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, Spitalul Județean de Urgență Severin, Spitalul Județean Vaslui și Spitalul Minicipal Caracal, iar răspunsul primit a fost că programul se termină la ora 16, să revenim ziua următoare.
În România sunt până în acest moment 285 de cadre medicale infectate cu coronavirus, informează autoritățile. Cei mai mulți sunt medici, 91, iar 90 de persoane sunt asistenți medicali.
Raportat la numărul total de îmbolnăviri, cadrele medicale reprezintă 14% din totalul pacienților confirmați cu coronavirus până astăzi, de 1.952 de persoane, potrivit calculelor ZF. În total, în 13 județe, incluzând Municipiul București, sunt raportate infectări ale cadrelor medicale cu coronavirus.
Petru Șușca,
manager Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca:
În cadrul Laboratorului de Explorări Genetice-Imogen din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca există două aparate de tip Real – Time PCR. La sfârșitul acestei luni, începutul lunii aprilie, se va livra încă un aparat de același tip achiziționat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. La acest moment, nu se fac teste. Conform contractului, echipamentul PCR și kiturile pentru 3.000 de teste vor fi livrate la data de 01.04.2020.
Până la data de 10 aprilie, va fi livrat un extractor automat pentru ARN și ADN compatibil cu aparatura existentă. Astfel, se vor efectua aproximativ 500 probe pe zi, în condițiile în care personalul va lucra aproximativ 10-12 ore pe zi.
În privința extinderii capacității de terapie intensivă, am găsit alternative la comenzile inițiale pentru echipamente medicale. Astfel, ieri (30.03.2020) au ajuns șase ventilatoare mecanice. De asemenea, au fost livrate 30 de injectomate. În luna aprilie vor sosi încă șase ventilatoare, 30 de monitoare de funcții vitale și un aparat de anestezie.
Dobre Alexandru,
manager Spitalul Județean de Urgență Alexandria
Nu avem niciun aparat de tip PCR în spital. Încercăm să achiziționăm unul. În prezent, recoltăm și trimitem la București. Direcția de Sănătate Publică (DSP) se ocupă. Rezultatele vin în 24 de ore, 48 de ore, depinde.
Nu am solicitat Ministerului Sănătății să ne ajute cu un aparat PCR pentru că vrem să-l achiziționăm noi, cu bani de la Consiliul Județean. Deocamdată un singur aparat.
Recoltările pentru teste au fost făcute pentru persoanele care veneau la internare la secția de boli infecțioase, iar cei care au fost confirmați pozitiv în urma testării au fost transferați la spitale suport din București.
Vasilică Potecă,
prefectul județului Hunedoara
Aparate de testare zero, iar dacă nu ai aparate de testare nu ai nici teste. Recoltările sunt trimise spre laboratoarele de la Timișoara și de la Cluj, până acum cu ei am lucrat. Rezultatele au mai venit și după opt zile, dar acum s-a scurtat timpul de așteptare, cred că după ce s-a organizat Ministerul Sănătății. Acum vin și după 3-4 zile.
Aseară, doamna viceprim-ministru împreună cu guvernul României a rezolvat să ne trimită Unifarm un PCR, urmând să ajungă în două zile. Iar doamna prefect din Timiș, împreună cu rectorul UMF-ului de la Timișoara ne vor instrui în câteva zile oamenii pentru a lupta împotriva coronavirusului.
Problema este următoarea. Pentru astăzi, pentru momentul actual, aceste achiziții reprezintă un început suficient, de săptămâna viitoare vom vedea ce va mai fi.
Am băgat Spitalul Județean de Urgență Deva în carantină. Deci, vom face alocări către celelalte spitale, care vor deveni ce vor deveni, nu știm la această oră pentru că este hotărârea Ministerului Sănătății și așteptăm să vedem ce decide.
Roxana Nafiru ,
purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița
Au fost demarate procedurile de către Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița, pe procedură simplificată, pentru achiziționarea a două aparate de tip PCR, urmând ca spitalul să intre în posesia lor în 4-6 săptămâni.
Spitalul primește, periodic, echipamente, astfel încât să nu rămână descoperit. Echipamentele le primim de la Ministerul Sănătății, prin Direcția Județeană de Sănătate Publică, sau prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ Caraș-Severin.