Soțiile sau soții colaboratori ai lucrătorilor independenți vor beneficia de protecție socială
Partenerii de viață ai lucrătorilor independenți - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale - care colaborează la aceste activități vor beneficia de protecție socială, a decis Guvernul, transpunând în legislația națională o directivă europeană.
Astfel, Guvernul a decis în ședința de miercuri modificarea în proiect de lege a unei ordonanțe din anul 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, pe care Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri si Turism a propus-o spre dezbatere.
Ministrul delegat Maria Grapini dorește alinierea legislației interne la normele europene prevăzute într-o directivă din 2010, potrivit căreia “în cazul în care într-un stat membru există un sistem de protecție socială pentru lucrătorii independenți, respectivul stat ia măsurile necesare astfel încât soția/soțul colaborator a/al lucrătorului independent, respectiv a/al titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate să poată beneficia de protecție socială în conformitate cu dreptul intern”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru IMM-uri.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro