Sorin Pâslaru, ZF: Cine poate să spună că administrezi corect o țară din care oamenii fug?

Cuvinte goale în loc de fapte. În loc de slujbe pentru tineri care să îi facă să își gândească viitorul aici, în loc de șosele, trenuri rapide și în loc de spitale. În loc de companii românești care să iasă în lume și cu care într-adevăr România să conteze și nu mână de lucru ieftină în berăriile din Veneția. Căci ce au ajuns româncele dacă nu filipinezele Europei?

“Ce mă preocupă cel mai mult este că muncitorii din fabrici par că și-au pierdut orizontul. Nu mai sunt interesați să muncească, să câștige mai mult. E doar o stare de supraviețuire și atât”, spunea recent Dan Șucu, președintele grupului de mobilă Mobexpert într-o discuție despre bugetul României în 2012.

Joburi pentru tineri și locuințe, scăderi de taxe pentru crearea de locuri de muncă, încurajarea tinerilor absolvenți de universități să se stabilească în țară prin subvenționarea chiriilor, o perspectivă de viitor – scrie undeva despre asta în bugetul pe 2012?

Dar cine să se gândească la ce are nevoie țara asta mâine, Adriean Videanu care își scrie inițialele pe fundul piscinei de lângă palatul de 100 de camere sau câte or fi de la Snagov?

Tagma de absolvenți de Spiru Haret care a populat birourile ministerelor în frunte cu Elena Udrea sau Traian Igaș, ministrul de interne cu bacalaureat la 24 de ani? Șefii comisiilor din Parlament unde trec bugetele de miliarde de euro ale ministerelor ca prin gară, care nu sunt în stare să pună nicio întrebare?

Niște farisei cărora nu le pasă nici un milimetru de ceea este în jur, ci numai de exploatarea pozițiilor oficiale. Că doar nu trăiesc din salariul de ministru de 1.000 de euro.

Mai rău ca în urmă cu 20 de ani, cine nu este membru de partid nu are acces în nicio funcție de “răspundere” a statului român.

Din toată Uniunea Europeană, numai în România, țările baltice, Ungaria și Bulgaria a scăzut populația între 1990 și 2010. Dar nicăieri ca la noi, unde ultimul recensământ o să indice probabil 19 milioane de locuitori, adică cu aproape 20% mai puțini ca în 1990.

Irlanda e în criză, Grecia e în criză, Portugalia e în criză, au acumulat datorii, dar fiecare și-a adăugat la populație câte 1-2 milioane în două decenii. Oamenii se înmulțesc dacă trăiesc mai bine. Numai românii fug încotro văd cu ochii, alungați pur și simplu de rău de-acasă. Cine îi alungă?

Pentru că este explicabilă migrația în masă din Italia, Portugalia sau Irlanda anilor ’50, când era vorba de familii cu 7-8 copii, nu ca acum. Cine poate să spună că administrezi eficient, cu grijă față de viitor, și nu la distrugere, o țară dacă oamenii pur și simplu fug și o lasă altora? E acesta un program, o alungare, sau o neputință? Ce fac cei plătiti să apere siguranța dezvoltării? Mai gândesc ei românește sau sunt vânduți?

Cum a fost condusă această țară dacă a avut prăbușiri ale economiei ca într-o perioadă de război, inflație care a spulberat economiile familiilor și hemoragii de milioane de slujbe și totuși nimeni nu a plătit?

Cum cheltui an de an 3 miliarde de euro pe șosele și vii să spui râzând că e gata doar o jumătate – în lungime – de 15 kilometri de autostradă? Unde se duc cele 3,5 miliarde de euro buget anual la Agricultură dacă românii dau jumătate din banii lunar pe mâncare, dacă un kilogram de brânză este 28 de lei (7 euro)?

Unde sunt milionarii în euro care au lucrat toată viața la stat și ar trebui să dea socoteală cum au administrat rezervele unei țări neîndatorate care a trebuit să ia un împrumut de 20 miliarde de euro, cât jumătate din bugetul anual?

Este evident că țara se va afla în 2012, în al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu (60 de ani) și al patrulea an de guvernare al premierului Emil Boc (46 de ani), la răspântia a două generații.

Cum poate fi măsurată mai bine decât prin datorii comparate cu active ce lasă o generație alteia? Ce lasă României generația celor care aveau 40 de ani la Revoluție și care au luat puterea, doctorii în economie care au ieșit de sub mantaua lui Ion Iliescu?

Orașe decimate, dezindustrializate, unde nu mai are serviciu decât 10% din populație, sate pierdute pentru dezvoltare, cu o populație întoarsă la sapă.

Nimeni din străinătate nu poate înțelege cum să cedezi totul pentru nimic, cum să te alegi cu datorii “la schimb” cu cedări de active. O explicație poate fi, dar ar fi dramatic: la fel ca între 1700 și 1821, în epoca fanarioților, țara să fi căzut pe mâna unor neromâni. Căci altfel ce lideri să fi avut România de a putut să-și alunge oamenii din țară, de a lăsat resursele să fie exploatate de străini, de nu a reușit decât să se îndatoreze și să se supraîndatoreze și să nu lase active naționale viabile care să producă pentru viitor?

Cititi mai multe opinii scrise de Sorin Pâslaru pe www.zf.ro