Sorin Minea: Am încheiat un contract de franciză cu Carrefour pentru că are o putere de negociere mai mare cu furnizorii
Sorin Minea, care deține afacerea Angst și rețeaua de magazine cu același nume, a semnat un contract de franciză, aceasta fiind o premieră pe plan local.
Niciun alt comerciant internațional nu a încheiat până acum vreun parteneriat cu un retailer local. Astfel, retailerul francez lansează pe piața românească franciza pentru Carrrefour Express, magazine de proximitate. Carrefour Express este al treilea format de magazin dezvolat de francezi, după hipermarketurile Carrefour și supermarketurile Carrefour Market. “Nu dorim să ne extindem în segmentul magazinelor de proximitate decât prin intermediul francizelor”, declară Francois Melchior de Polignac, director Carrefour România. El nu a dorit să să comenteze în niciun fel pe marginea posibilității de a include în programul de francize și alți comercianți.
Din cele 24 de magazine operate de rețeaua Angst unul singur, cel din Piața Domenii a Capitalei, deschis pe 12 octombrie, a adoptat modelul francizei.”Și celelalte magazine sunt analizate pentru a vedea dacă le vom include în acest proiect”, spune Minea. El susține că principalul avantaj al acestui parteneriat este, din perspectiva sa, faptul că pe rafturile magazinelor sale se vor găsi produse mai ieftine, grație puterii mai mari de negociere pe care o are rețeaua franceză. “Eu pot cumpăra o tonă de făină, iar Carrefour 100; automat prețurile lor sunt mai bune”, argumentează el. Un alt avantaj, este accesul la facilități pe care le are Carrefour, de pildă fonduri pentru investiții, echipe de muncitori pentru amenajarea spațiului, cursuri de training pentru angajați.
Minea susține că vânzările din primele opt luni ale acestui an, în rețeaua Angst, au fost mai mari cu 8-12% față de perioada similară a anului trecut.