Soluția Ministerului Sănătății pentru cei 5.600 de absolvenți de medicină din 2019: examenul de Rezidențiat se amână cu aproape o lună, până la 8 decembrie 2019
Examenul de Rezidențiat, programat pentru 17 noiembrie, va fi amânat pentru data de 8 decembrie 2019, din cauză că în prezent nu a fost numit un ministru al Educației, astfel că nu există o persoană care să semneze ordinele de…
Examenul de Rezidențiat, programat pentru 17 noiembrie, va fi amânat pentru data de 8 decembrie 2019, din cauză că în prezent nu a fost numit un ministru al Educației, astfel că nu există o persoană care să semneze ordinele de ministru privind organizarea examenului, potrivit unei informări din partea Ministerului Sănătății.
„Ne aflăm într-o situație fără precedent. Pentru prima oară concursul de Rezidențiat este în pericol de a nu se mai desfășura, iar 5684 de absolvenți ai promoției 2019 în medicină, medicină dentară și farmacie riscă să nu poată continua pregătirea într-o specialitate. Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la Ministerul Educației Naționale nu a fost numit un ministru sau ministru interimar, suntem în imposibilitate de a emite aceste acte normative și prin urmare de a susține acest concurs la data de 17 noiembrie 2019”, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătății.
Astfel, din cauză că organizarea examenului depinde de semnarea a șapte ordine de ministru, dintre care trei sunt comune cu Ministerul Educației, acolo unde nu există ministru, examenul de rezidențiat se amână până la 8 decembrie.