Home Actualitate Șoferii de ridesharing vor avea nevoie d...
Actualitate

Șoferii de ridesharing vor avea nevoie de certificare profesională, transformându-se legal în taximetriști. Amenzile sunt de până la 5.000 lei pe cursă

Șoferii care sunt implicați în activități de ridesharing și desfășoară astfel activități de transport persoane, precum cei care lucrează pentru Uber sau pentru Bolt, ar putea fi obligați prin lege să dețină certificate de atestare profesională, potrivit proiectului legislativ care…

Șoferii de ridesharing vor avea nevoie de certificare profesională, transformându-se legal în taximetriști. Amenzile sunt de până la 5.000 lei pe cursă
Șoferii de ridesharing vor avea nevoie de certificare profesională, transformându-se legal în taximetriști. Amenzile sunt de până la 5.000 lei pe cursă · Foto: Business Magazin

Șoferii care sunt implicați în activități de ridesharing și desfășoară astfel activități de transport persoane, precum cei care lucrează pentru Uber sau pentru Bolt, ar putea fi obligați prin lege să dețină certificate de atestare profesională, potrivit proiectului legislativ care a primit deja la începutul săptămânii avizul pozitiv al Senatului.

Astfel, potrivit propunerii legislative inițiate de senatorul PSD Ionel-Daniel Butunoi și semnată de un grup de parlamentari PSD, ALDE și PNL, care a fost modificată la recomandarea Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Parlament, prevede obligația conducătorilor auto de a avea un cetificat de atestare profesională emis de Autoritatea Română Rutieră.

Atestarea profesională de către ARR este specifică taximetriei, iar texul modificat în Comisia pentru transporturi prevede amenzi între 1.000 lei și 5.000 lei pe cursă pentru conducătorii auto care nu atestatul. De asemenea, dacă acest atestat nu este pe parbrizul sau pe luneta mașinii, amenzile sunt în aceiași încadrare.

Contactați de ZF, oficialii Uber susțin că „participă la dezbaterile din comisiile de specialitate”.

„Am susținut întotdeauna nevoia reglementării serviciului de ridesharing. Analizăm această inițiativă legislativă și, alături de ceilalți reprezentanți ai sectorului de ridesharing, vom participa la dezbaterile din comisiile de specialitate”, au transmis reprezentanții Uber pentru ZF, neadăugând mai multe încât proiectul nu a ajuns încă la forma finală care ar intra în vigoare.

Proiectul adoptat luni de Senat trebuie adoptat și de Camera Deputaților.

Prin urmare, proiectul aduce o serie de reguli pentru firme și o serie de reguli pentru șoferi. Astfel, șoferii trebuie să aibă un cazier complet curat și să nu fi avut permisul suspendat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau conducere sub influența drogurilor.

În cea mai recentă variantă a proiectului, care a primit deja aviz favorabil de la majoritatea comisiilor din Parlament, cei care operează prin intermediul platformelor de ridesharing vor fi nevoiți să dea bon fiscal clienților.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună