Societatea Națională a Apelor Române așteaptă avizul Ministerul Economiei pentru construcția unor fabrici de 20 milioane euro
Societatea Națională a Apelor Române (SNAM) vrea să construiască până la patru fabrici de îmbuteliere a apelor minerale, investiție de 20 milioane euro, proiect pentru care așteaptă aprobarea Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului.
“În urma aprobării proiectului, SNAM SA va demara de îndată proiectul. Suma necesară prognozată este de circa 20 milioane euro pentru 2-4 fabrici de îmbuteliere”, a comunicat compania, la solicitarea MEDIAFAX.
Proiectul va fi finanțat printr-un credit bancar.
În prezent, compania deține doar licențe de explorare și exploatare a apelor. Acesta ar fi primul proiect de acest fel în România al unei companii de stat.
Potențialul de investiții pe această piață este ridicat. Pentru o fabrică cu o capacitate de 50.000 de sticle pe zi, investiția necesară este de 8-10 milioane euro.
Până în prezent SNAM nu a deținut fabrici de îmbuteliere întrucât, în urmă cu cinci ani, Consiliul Concurenței a emis un document care arăta că societatea care exploatează apele minerale nu poate să le și îmbutelieze, dar în prezent nu mai există un astfel de impediment, potrivit companiei.
Oficialii SNAM spun că doar 30% din debitul de apă potabilă din România este fructificat, iar restul de 70% se pierde, din cauză nu există suficiente capacități de îmbuteliere.
Prețul apei pentru îmbuteliere este stabilit prin HG 669/2001 și OUG 36/2001 și este în prezent de 30,77 lei/ mc de apă. Prețul apei terapeutice de balneație variază între 5,78 lei și 6,24 lei, în funcție de zăcământ.
“Pentru 2015, SNAM SA își propune în primul rând creșterea producției, întărirea relațiilor cu partenerii interni precum și dezvoltarea de noi relații pe plan extern. Unul dintre principalele obiective rămâne însă demararea proiectului cu fabricile de îmbuteliere”, arată compania.
Suma dedicată investițiilor pe anul 2015 este de 1,52 milioane lei. “Aceste sume sunt dedicate în special securizării și dezvoltării capacității de producție, dar și a securizării surselor și a perimetrelor de strictă protecție sanitară din jurul acestora”, mai spun reprezentanții SNAM.
SNAM deține în acest moment 82 de licențe, adică 75% din totalul licențelor la nivel național, din care 68 de exploatare și restul de explorare.
Societatea Națională a Apelor Minerale exploatează între 80 și 100 de izvoare pe teritoriul întregii țări.
Producția SNAM în 2014 a fost de 910,7 milioane litri apă minerală naturală, în creștere cu 1,4% față de 2013. Din cantitatea totală, 553 milioane litri reprezintă apa minerală naturală carbogazoasă, iar producția de apă minerală naturală plată a fost de 357,7 milioane litri. Compania a produs totodată și 58,4 milioane litri apă minerală pentru balneație.
Producția estimată pentru acest an este de 1 miliard de litri (balneație și îmbuteliere).
Compania de stat a realizat anul trecut un profit net de 1,91 milioane lei și venituri de 29,35 milioane lei. Pentru acest an, SNAM estimează venituri de 30,39 milioane lei și un profit net de 2 milioane lei. Societatea are circa 150 de salariați.