Situație tensionată în Marea Britanie. Theresa May ar putea convoca alegeri anticipate din cauza Brexit /Opoziția ar vrea un nou referendum
Premierul Marii Britanii, Theresa May, ar putea convoca alegeri legislative anticipate în contextul crizei Brexit, afirmă surse guvernamentale, deși zvonurile au fost infirmate oficial de Downing Street, iar Partidul Laburist (de opoziție) ar putea cere un nou referendum privind apartenența la UE.
Consilierii premierului Theresa May au inițiat în secret elaborarea unor planuri de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate în noiembrie, scopul fiind obținerea majorității necesare pentru menținerea în funcție, în contextul în care liderii Uniunii Europene au respins planul britanic pentru un acord privind relațiile bilaterale post-Brexit, afirmă surse citate de Sunday Times.
Doi oficiali de la Downing Street au declarat că Theresa May s-a simțit umilită la summitul european de la Salzburg, astfel că vrea să obțină susținere politică pentru un nou plan privind relația cu UE. Planul Theresei May a fost contestat atât de politicieni britanici, inclusiv din Partidul Conservator, cât și de liderii europeni.
Un alt oficial britanic a evocat chiar posibilitatea demisiei Theresei May. Guvernul conservator de la Londra are majoritate în Camera Comunelor doar cu ajutorul unei mici formațiuni din provincia britanică Irlanda de Nord.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro