Home Actualitate SITUAȚIA TRANSPORTURILOR. A fost închis...
Actualitate

SITUAȚIA TRANSPORTURILOR. A fost închis traficul pe drumurile naționale din Brăila și Vrancea

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza viscolului și vizibilității reduse, a fost luată măsura închiderii traficului rutier pe toate drumurile naționale din județele Vrancea și Brăila, județe pentru care ANM a emis duminică avertizare cu cod roșu de viscol și ninsoare.

SITUAȚIA TRANSPORTURILOR. A fost închis traficul pe drumurile naționale din Brăila și Vrancea
SITUAȚIA TRANSPORTURILOR. A fost închis traficul pe drumurile naționale din Brăila și Vrancea · Foto: Business Magazin

Sub incidența măsurii intră următoarele rute:

Jud. Brăila
– DN 21 Brăila – Bărăganu;
– DN 22 Brăila – Grădiștea – limita cu județul Buzău;
– DN 23 Brăila – Gurianca – limita cu județul Vrancea;
– DN 2B Surdila-Greci – Brăila – Șendreni;
– DN 2D Brăila – limita cu județul Galați.

Jud. Vrancea
– DN 2 Râmnicu Sărat – limita cu județul Bacău;
– DN 2D Focșani – Tulnici;
– DN 23 Focșani – Măicănești – Nănești;
– DN 23A Focșani – Bălești;
– DN 24 Tișița – Tecuci;
– DN 11A Adjud – Onești (Bacău);
– DN 2L Tișița – Panciu;
– DN 2M Focșani – Odobești;
– DN 2N Bogza – Bordești;
– DN 2R Jitia – Vintileasca.

Având în vedere avertizarea cu cod roșu de vreme severă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru județele Brăila, Buzău și Vrancea, care a intrat în vigoare începând cu ora 15, Poliția Română recomandă cu insistență tuturor categoriilor de conducători auto să renunțe la efectuarea oricărei deplasări în zonele vizate.

Date fiind condițiile meteorologice actuale, prognozele referitoare la precipitațiile predominant sub formă de ninsoare și faptul că temperaturile sunt scăzute în cea mai mare parte a țării, Poliția îi avertizează pe conducătorii auto că, în asemenea împrejurări, pericolul de micșorare a aderenței drumurilor, de derapaj și de pierdere a controlului stabilității autovehicululului este foarte ridicat. Prin urmare, le recomandă să se circule cu atenție sporită și să se reducă viteza de deplasare pe porțiunile de carosabil care poate deveni alunecos.

În egală măsură, pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, Poliția sfătuiește conducătorii auto ca înainte de a pleca la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă și situația meteorologică prognozată, iar în timpul deplasării să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculele precedente, pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Conducătorii auto care nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă sunt sfătuiți să nu pornească la drum.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună