Home Actualitate Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiun...
Actualitate

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni și hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep să fie mai interesați de Sinaia pentru că investiția se recuperează mai repede ca în Mamaia“

Sinaia, stațiune care atrage anual peste 300.000 de turiști, devine tot mai atractivă pentru investitori astfel că în prezent mai multe vile, hoteluri și pensiuni sunt puse la vânzare.

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni și hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep să fie mai interesați de Sinaia pentru că investiția se recuperează mai repede ca în Mamaia“
Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni și hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep să fie mai interesați de Sinaia pentru că investiția se recuperează mai repede ca în Mamaia“ · Foto: Business Magazin

Sinaia, stațiune care atrage anual peste 300.000 de turiști, devine tot mai atractivă pentru investitori astfel că în prezent mai multe vile, hoteluri și pensiuni sunt puse la vânzare. Recent, omul de afaceri Octavian Radu a preluat pachetul majoritar de acțiuni în cadrul hotelului de cinci stele Ioana Hotels din Sinaia și în cadrul restaurantului adiacent Forest.

„Piața din Sinaia este în curs de maturizare. Investiția în Sinaia este mult mai atractivă decât în Mamaia de exemplu pentru că amortizarea este mai rapidă. În Sinaia poți avea turiști tot timpul anului, în timp ce în Mamaia sezonul este scurt. Există o tendință către aparthoteluri. Însă, dacă în Mamaia închiriezi un apartament cu 200-300 de lei pe zi, în Sinaia prețul este de doar 120-150 de lei pe zi”, a spus Lucian Gabriel Asănăchescu, CEO al IMRA Group, din care face parte și agenția imobiliară IMRA Real Estate, care are clienți în special în Constanța. Însă, IMRA Real Estate se ocupă și de vânzarea unui boutique hotel în Sinaia. Unitatea, situată lângă drumul spre Cota 1.400 (zona Furnica), are o suprafață construită de peste 3.300 mp, dar nu este finalizată astfel că se poate transforma chiar și în hotel. Prețul de vânzare este de 1,15 milioane de euro, conform datelor de pe site-ul agenției imobiliare. De asemenea, în Sinaia este pus la vânzare și un hotel de trei stele tot în zona Furnica, cu un preț de 1,9 milioane de euro. Hotelul are 30 de camere. De asemenea, se vinde un hotel nerenovat la ieșire din Sinaia spre Bușteni. Unitatea are 60 de camere, conform datelor de pe site-ul spatiicomerciale.ro.

Iar tranzacția prin care Octavian Radu a intrat în acționariatul Ioana Hotels din Sinaia nu este singura de acest fel.

În 2018, grupul Alexandrion, cel mai mare jucător român din sectorul băuturilor alcoolice, a cumpărat hotelul New Montana. Hotelul de patru stele are o capacitate de 360 de locuri și găzduiește orice tip de evenimente, de la o simplă conferință până la cocktail-uri cu 1.000 de invitați.

Cele mai multe hoteluri din Sinaia sunt clasificate la trei și patru stele, printre unitățile de patru stele prezente se numără Carpathia, hotelul Arca lui Noe, singurul hotel de cinci stele fiind Ioana Hotels. În Sinaia erau anul trecut 28 de hoteluri dintr-un total de 89 de unități de cazare, arată datele de la Institutul Național de Statistică. În total, în oraș sunt peste 4.500 de locuri în unitățile de cazare înregistrate.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună