Și-au făcut o afacere care nu poate vreodată să dea faliment. Cum îi ajută pe angajați să lipsească de la serviciu
În schimbul a 25 de dolari, studenții și angajații din Statele Unite ale Americii pot cumpăra scrisori prin care să lipsească o zi de la muncă fiindcă par să vină de la doctori sau spitale. Alte opțiuni sunt datoria de…
În schimbul a 25 de dolari, studenții și angajații din Statele Unite ale Americii pot cumpăra scrisori prin care să lipsească o zi de la muncă fiindcă par să vină de la doctori sau spitale. Alte opțiuni sunt datoria de jurat sau participarea la inmormântări, potrivit NBCNews.com.
Chiar dacă ridică întrebări referitoare la etică și legalitate, fondatorii companiei spun că ajută oamenii să facă ceea ce oricum ar fi făcut.
“Milioane de americani lucrează de dimineața până seara, iar câteodată au nevoie pur și simplu de o zi liberă”, spune John Liddell, cofondatorul start-up-ului Vision Matters care vinde scrisorile prin Excused Absence Network. „Oamenii vor minți oricum. Câți oameni se duc la doctor când nu sunt bolnavi, doar pentru a obține o adeverință?”
Chiar dacă pe site-ul companiei se precizează că scrisorile sunt “doar pentru scopuri de entartainment”, pe acesta sunt prezentate și pozele unor oameni care se bronzează și joacă golf datorită scuzelor fabricate. „Am reușit să lipsesc nouă săptămâni de la serviciu datorită acestor scrisori! Nu ar putea fi mai ușor!” spune unul dintre testimoniale.
Fondatorii Vision Matters spun că mulți oameni s-au săturat să lucreze ore îndelungate pentru o plată redusă, fără flexibilitate în cazul în care vor să participe la activitățile școlare ale copiilor.
Liddel și Waterhouse au fost colegi de serviciu în cadrul unei companii manufacturiere. După ce au văzut mai mulți angajați care își scriau adeverințe medicale false, cei doi au lansat afacerea pe Internet, după ce au investit fiecare câte 300 de dolari.