Și-a început cariera în 2007 ca marketing & sales operational manager la Adama, iar acum este directorul de vânzări al companiei
Alina Necula conduce de aproximativ doi ani divizia de vânzări a companiei de dezvoltare imobiliară Adama, parte a grupului austriac Immofinanz, ce deține în România un portofoliu de proprietăți evaluat la 957 de milioane de euro. Necula a obținut în…
Alina Necula conduce de aproximativ doi ani divizia de vânzări a companiei de dezvoltare imobiliară Adama, parte a grupului austriac Immofinanz, ce deține în România un portofoliu de proprietăți evaluat la 957 de milioane de euro.
Necula a obținut în 2004 licența în Drept și Economie, ca urmare a absolvirii studiilor de profil din domeniu în cadrul Universității din București, perioadă după care a urmat și un program masteral în Administrarea Afacerilor, în cadrul Universității Nicolae Titulescu din București (2005-2006).
Și-a început cariera în 2007, ca marketing & sales operational manager la Adama, de unde a evoluat spre funcția de șef al departamentului de vânzări și marketing, unde a fost numită în 2013. Din ianuarie 2014, este responsabilă și de conducerea departamentului de marketing al Immofinanz Group.
Necula a acordat întotdeauna atenție pregătirii teoretice. Anul trecut a finalizat și un executive MBA în Administrarea Afacerilor în cadrul Maastricht School of Management Romania din București. „Cred cu tărie că, atunci când vine vorba de carieră, există oameni înclinați spre antreprenoriat și profesioniști care preferă să facă parte dintr-o companie pe care nu o conduc neapărat“, a explicat Necula referindu-se la motivele pentru care preferă să lucreze în cadrul unei companii și să nu se dedice antreprenoriatului.
Dintre realizările sale, amintește posibilitatea de a se implica în realizarea proiectelor rezidențiale din faza de planificare până la vânzarea acestora, cât și capacitatea de adaptarea la o piață în pofida crizei imobiliare. Cele mai complicate decizii pe care le-a luat se leagă de reluarea investițiilor postcriză în Iași și construcția ultimei etape de dezvoltare a ansamblului premium pe care compania îl deținea –, Copou Bellevue, pentru care Necula a insistat asupra adaptării proiectului la cerințele actuale ale pieței, decizie care a condus la vânzarea cu 75% înainte de finalizarea construcției a ansamblului rezidențial.