Home Cover story Sfaturi pentru mine tânăr. Marcel Bărbuț...
Cover story

Sfaturi pentru mine tânăr. Marcel Bărbuț, Adeplast: Dacă un concurent face cu 10 angajați ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci

Dacă nu poți începe de unul singur, alege-ți întotdeauna parteneri de încredere. Caută să fii mereu în control și să știi absolut tot ce se întâmplă în companie, de la primul până la ultimul angajat. Trebuie să urmărești tot ce se întâmplă, spune Marcel Bărbuț într-un articol de copertă Business Magazin.

Sfaturi pentru mine tânăr. Marcel Bărbuț, Adeplast: Dacă un concurent face cu 10 angajați ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci
Sfaturi pentru mine tânăr. Marcel Bărbuț, Adeplast: Dacă un concurent face cu 10 angajați ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci · Foto: Business Magazin

Am pornit la drum cinci parteneri, dar numai eu am vrut binele firmei, așa că am fost nevoit să cumpăr treptat părțile celorlalți pentru că nu am putut sta în companie cu cineva care face prostii. Abia în 2007 am devenit unicul acționar.

Apoi, m-aș asigura mereu ca toată lumea să creadă că sunt în firmă, chiar dacă nu sunt acolo. Trebuie să creezi această psihoză pentru ca angajații să știe că sunt mereu văzuți și controlați de șefi. Dacă nu ai un program de minimum trei-cinci ani în care să știi unde ajungi, este o mare problemă. Când am început eu afacerile, puneai un leu și luai patru. Astăzi nu mai e așa.

Bătălia există pe toate segmentele de piață, de aceea trebuie să îți cunoști bine competitorii și să le știi cifrele și deciziile. Dacă un concurent face cu 10 angajați ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci. Calculele trebuie făcute cât mai precis, iar atenția la salarii trebuie să fie constantă. Dacă plătești un angajat cu mult mai mult decât nivelul pieței, afacerea devine foarte complicată. Totul trebuie negociat foarte atent, de la finanțare până la furnizori și salarii. Dacă ar fi să o iau de la capăt în condițiile actuale, m-aș gândi de două ori dacă să încep sau nu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună