Home Special Sfatul de business al săptămânii: Dragoș...
Special

Sfatul de business al săptămânii: Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail: ”Indiferent de cât de bine arată prezentul, trebuie să fii pregătit oricând pentru ce îți poate rezerva viitorul“

Rețeaua pe care o conduce, cu 125 de unități la finalul anului 2017, a înregistrat o cifră de afaceri de 938 de milioane de lei, un profit net de 5,5 milioane de lei (respectiv o marjă de profit de 0,7%), în timp ce numărul angajaților a ajuns la 1.500.

Sfatul de business al săptămânii: Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail: ”Indiferent de cât de bine arată prezentul, trebuie să fii pregătit oricând pentru ce îți poate rezerva viitorul“
Sfatul de business al săptămânii: Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail: ”Indiferent de cât de bine arată prezentul, trebuie să fii pregătit oricând pentru ce îți poate rezerva viitorul“ · Foto: Business Magazin

Strategia pe care s-au concentrat anul trecut a implicat o analiză a unităților mai puțin rentabile din cadrul rețelei și pentru care situația nu ar fi avut cum să înregistreze o altfel de evoluție într-un orizont de timp de 2-3 ani, potrivit lui Sîrbu.

În ultimii cinci ani, numărul magazinelor Flanco a crescut cu peste 50%, ajungând, în prezent, la 122 de locații, iar retailerul are în plan noi deschideri pentru acest an. Traficul mediu de clienți a crescut de la an la an, odată cu extinderea rețelei de magazine. La acest lucru se adaugă și impactul constant al creșterii de trafic din perioada Black Friday.

Piața de profil se plasează la o valoare de 2,8 miliarde de euro, conform estimărilor Flanco, 2017 fiind cel mai bun an din istorie pentru acest domeniu. Potrivit observațiilor lui Dragoș Sîrbu, creșterea s-a bazat, în mare măsură, pe industria telecom: ”Piața la telecom în 2013, la bază, era de 472 milioane de euro, cam la același nivel cu celelalte categorii, pe când acum este aproape dublă față de celelalte. Există și o creștere semnificativă a electrocasnicelor mici – de bucătărie, personal care, confort; există în continuare o evoluție pozitivă la televizoare, la 1,5 milioane de bucăți.“

Potrivit previziunilor Flanco, piața de electro-IT va marca anul acesta un plus de 9%: ”Sunt suficiente motive pentru ca acest lucru să se întâmple“, iar ei își fixează un obiectiv de creștere de peste 5%. ”Modelul nostru de business este unul moderat. Vom fi foarte fericiți dacă vom crește vânzările anul acesta cu procente cuprinse între 5 și 8%“, descrie Dragoș Sîrbu perspectivele de creștere pentru anul în curs.

Deținut în întregime, din 2012, de Iulian Stanciu, retailerul face parte dintr-un grup, cu vânzări cumulate ce au ajuns anul trecut la 6 miliarde de lei (aproximativ 1,1 miliarde de euro) și 6.000 de angajați (în portofoliul de investiții ale antreprenorului se numără și și Berăria H, Sameday Courier, Fashion Days, Zitec, NOD, eMAG, Depanero, Conversion).

CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ȘI CUM L-AȚI DEPĂȘIT?

Fără doar și poate, anul 2009, în care am traversat o perioadă de criză, am diminuat numărul de salariați cu peste 200 de oameni și aproape am închis o companie. |n acea perioadă, am trecut printr-un amplu proces de restructurare, ne-am concentrat pe îmbunătățirea parametrilor de eficiență, dar și pe experiența de cumpărare a clienților noștri.

CE AȚI ÎNVĂȚAT DIN ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?

Experiența ne-a învățat să privim mai departe, astfel încât, indiferent de cât de bine arată prezentul, trebuie să fii pregătit oricând pentru ce îți poate rezerva viitorul.

CARE SUNT GREȘELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIȚI ALTORA?

Cu toate implicațiile pe care le poate avea o greșeală, le acceptăm, indiferent de natura lor, atâta timp cât învățăm din ele, nu afectează businessul semnificativ și nu se repetă.

CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

Top of mind, profesor în învățământul gimnazial.

CE PROFESIE NU AȚI FI ALES NICIODATĂ?

Cred că indiferent de ceea ce faci, un job îți aduce anumite satisfacții, pentru că nicio profesie nu seamănă cu alta. Așa că nu aș putea numi o profesie anume pe care nu aș fi ales-o niciodată.

UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

Fiți răbdători, dar determinați, valorificați fiecare oportunitate și implicați-vă 100%!

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună