Home Special Sfatul de business al săptămânii de la R...
Special

Sfatul de business al săptămânii de la Rareș Măcinică, CEO al LAGERMAX România

Rareș Măcinică a preluat de mai bine de trei ani funcția de managing director al companiei de logistică Lagermax AED România, după ce a primit un telefon de la un head-hunter, care i-a propus să conducă filiala locală a companiei…

Sfatul de business al săptămânii de la Rareș Măcinică, CEO al LAGERMAX România
Sfatul de business al săptămânii de la Rareș Măcinică, CEO al LAGERMAX România · Foto: Business Magazin

Rareș Măcinică a preluat de mai bine de trei ani funcția de managing director al companiei de logistică Lagermax AED România, după ce a primit un telefon de la un head-hunter, care i-a propus să conducă filiala locală a companiei austriece, prezentă pe piață din 2003, și are acum birouri la Arad, Timișoara, București, Otopeni și Iași.

Primul loc de muncă, în timpul studenției, când urma cursurile SNSPA – Comunicare și Relații Publice, a fost la o revistă franceză, What’s up, unde vindea spațiu pentru publicitate. În 2002 a intrat în domeniul logisticii, angajându-se la o publicație de specialitate, apoi a lucrat vreme de doi ani la o firmă românească mică, despre care spune că a fost „o veritabilă școală pentru mine”. Prima slujbă într-o multinațională din domeniul transporturilor și logisticii a fost în 2005 și a dobândit experiență în cadrul Gebruder Weiss, Cargo Partner și KLG. Anul trecut, Lagermax România a înregistrat o cifră de afaceri brută de 10 milioane de euro.

CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ȘI CUM L-AȚI DEPĂȘIT?

Momentul în care am preluat conducerea companiei Lagermax AED România. Aveam 32 de ani. Era prima poziție nu numai ca director general, ci mai ales ca administrator al unei companii, ceea ce înseamnă asumarea unor obligații suplimentare de natură legală. După o sesiune de patru interviuri, am fost desemnat să preiau conducerea companiei, apoi în prima zi am fost prezentat echipei de către managementul din Austria, iar din a doua zi am rămas singur. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc, că m-am și trezit cu tone de acte de semnat, angajați nemulțumiți, probleme administrative urgente, claim-uri de la client, de la furnizori, întâlniri cu avocații, cu contabilitatea, cu controllingul, reorganizarea departamentelor etc. etc. Toate acestea cu doi copii mici acasă…

CE AȚI ÎNVĂȚAT DIN ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?

Foarte multe: stapânirea de sine, viteza în evaluarea și implementarea unor decizii, asumarea riscurilor, determinare, un nivel de încredere foarte ridicat, eficiență, control, folosirea imaginației.

CARE SUNT GREȘELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIȚI ALTORA?

Toate greșelile sunt îngăduite, atât timp cât nu sunt repetate.
Din punctul meu de vedere, un manager are rolul de a ghida angajații. Când greșesc, îi corectează, identifică sursa greșelii, astfel încât să nu se mai repete. 

CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

Pilot de avioane comerciale.

CE PROFESIE NU AȚI FI ALES NICIODATĂ?

Fiecare profesie aduce valoare într-o societate. La fel cum într-o companie există de la femeia de serviciu până la directori, fiecare având rolul propriu în mecanismul unei afaceri, așa și în societate, fiecare trebuie să își aducă aportul în zona în care a dorit să se dezvolte.

UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

Să nu creadă în noroc. Nu există așa ceva. Numai prin muncă și sacrificii poți construi ceva de valoare. Să fie pasionați de ceea ce fac. Numai prin pasiune poți face o reală diferență, altfel vei rămâne într-o zonă poate bună, dar cu siguranță fără faimă. Toți eroii au fost niște pasionați. Să îndrăznească, să își asume riscuri, eșecul este foarte important, businessurile mari au devenit mari după zeci de încercări nereușite, până a venit acea idee care te-a făcut faimos.

PREFERINȚE

CUVÂNT:
Îndrăznește!

CARTE:
Personalități accentuate în viață și în literatură, de Karl Leonhard

PERSONALITATE:
George Enescu

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună