Sfârșitul celei mai iubite băuturi de pe planetă pe care miliarde de oameni o consumă zilnic
Peste 60% dintre speciile sălbatice de cafea sunt în pericol de dispariție, printre acestea aflându-se și varietățile din care se prepară cea mai populară băutură din lume, au avertizat oamenii de știință, potrivit Press Association.
Cercetătorii de la Royal Botanic Gardens, Kew, au ajuns la concluzia că 75 dintre cele 124 de specii sălbatice de cafea din lume sunt în pericol de dispariție din cauza defrișărilor, schimbărilor climatice și agravării problemei bolilor provocate de ciuperci și de paraziți.
Printre speciile afectate se află și Arabica sălbatică, o varietate originară din Etiopia, aflată la baza a 60% din industria globală de cafea, dar care este considerată în pericol de dispariție, în special din cauza încălzirii globale, scrie Agerpres.
Speciile sălbatice de cafea sunt amenințate de distrugerea sau deteriorarea pădurilor unde acestea cresc ca urmare a muncilor agricole și a altor activități făcute de om, dar și de creșterea temperaturilor care modifică condițiile climatice specifice necesare dezvoltării plantelor.
Pericolele cu care se confruntă cafeaua sălbatică sunt importante pentru viitorul uneia dintre cele mai consumate băuturi din lume deoarece varietățile sălbatice au fost utilizate de-a lungul anilor pentru a înmulți și a îmbunătăți plantele de cultură, susțin experții.
Cultivatorii de cafea, care plantează Arabica sau Robusta, au început deja să relateze că recoltele lor sunt afectate de schimbarea modelelor climatice, creșterea temperaturilor, noi paraziți sau boli.
Caracteristicile speciilor sălbatice vor fi, cel mai probabil, mult mai importante în viitor pentru a dezvolta plante care să poată face față unor amenințări precum perioade mai îndelungate de secetă cauzate de schimbările climatice sau răspândirea bolilor.
“Dacă aceste specii încep să dispară, opțiunile de dezvoltare a unor varietăți de cafea rezistente va scădea foarte rapid în viitor”, susține Aaron Davis, liderul departamentului de cercetare în domeniul cafelei de la Kew.
Mai puțin de jumătate dintre speciile de cafea sălbatică sunt conservate în bănci de semințe sau colecții de plante vii și peste un sfert (28%) nu cresc în arii protejate, avertizează cercetătorii.
Oamenii de știință au făcut apel la o mai bună protejare a acestor specii în mediul lor natural precum și în bănci de semințe și colecții de plante și au solicitat sprijin pentru protejarea resurselor de cafea din țările africane, unde cresc cele mai multe specii sălbatice.
Într-un studiu publicat miercuri în revista Science Advances, cercetătorii au evaluat riscul de extincție al speciilor sălbatice de cafea potrivit criteriilor din Lista Roșie a Speciilor Amenințate întocmită de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN).
În urma analizei, a rezultat că 75 de specii (60%) sunt amenințate cu dispariția, dintre care 13 sunt în categoria cu cel mai mare risc, 40 sunt în pericol de dispariție, iar 22, vulnerabile.
Nivelul de risc în cazul speciilor de cafea este mult mai mare decât riscul general în cazul plantelor, categorie pentru care se estimează că 22% dintre specii sunt amenințate cu dispariția, scrie incont.ro