Șeful Protecției Consumatorului Cluj: Am fost audiat de DIICOT, nu am sprijinit gruparea cercetată
Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Cluj, Cristian Nicula, spune că a fost audiat de DIICOT în dosarul de evaziune fiscală și punere în circulație de produse din carne alterată, dar că nu a sprijinit "în nicio formă gruparea" care este cercetată în acest caz.
Cristian Nicula arată într-un comunicat transmis, vineri, că a luat de fiecare dată măsurile legale care s-au impus în situația în care instituția a fost sesizată în legătură cu protecția drepturilor consumatorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Am fost prezent pentru audieri la sediul DIICOT. Am luat la cunoștință despre obiectul cercetărilor care se fac față de persoana mea. Vă pot comunica faptul că nu am avut nicio cunoștință despre existența vreunei grupări. Cu atât mai mult, nu am sprijinit în nicio formă gruparea față de care se efectuează cercetări în acest dosar. Vă pot asigura că eu, personal, prin prisma funcției pe care o dețin în cadrul ANPC, am luat de fiecare dată măsurile legale care s-au impus în situația în care instituția a fost sesizată în legătură cu protecția drepturilor consumatorilor și, din câte cunosc, la fel au procedat și colegii mei”, precizează Nicula.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro