Șeful Pentagonului și ministrul rus al Apărării au discutat despre conflictul sirian
Secretarul american al Apărării și ministrul rus al Apărării au avut o conversație telefonică pentru prima dată după mai mult de un an, în cadrul căreia au discutat despre conflictul din Siria, relatează BBC News Online.
Discuția a avut loc pe fondul indiciilor că Moscova își asumă un rol mai activ în conflictul sirian și al îngrijorărilor SUA privind amploarea acestor planuri.
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a discutat cu ministrul rus Serghei Șoigu despre cum ar putea evita cele două țări o confruntare accidentală în Siria, a precizat Pentagonul.
Presa oficială rusă a comentat că aceste discuții arată că cele două părți au opinii comune.
Cei doi oficiali au abordat domeniile în care “perspectivele se suprapun, dar și zonele de divergențe”, potrivit unui comunicat al Pentagonului, care a calificat discuțiile drept “constructive”.
În conversația de 50 de minute, Șoigu i-a spus lui Carter că activitățile ruse în Siria sunt “de natură defensivă”, a declarat un oficial american pentru Reuters.
Cele două părți au convenit cu privire la noi discuții, reluând contactul formal după ce relațiile s-au deteriorat puternic din cauza acțiunilor Rusiei în Ucraina, anul trecut.
Ultima conversație între secretarul american al Apărării și ministrul rus al Apărării a avut loc în august anul trecut, când predecesorul lui Carter, Chuck Hagel, era șeful Pentagonului.