Șeful IPJ Suceava, deferit justiției pentru supraevaluarea unui imobil. Cum a ajuns sediul poliției să coste cu aproape 6 milioane lei mai mult decât valoarea reală
Șeful IPJ Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, un subaltern al său și alți trei inculpați vor fi judecați într-un dosar de abuz în serviciu privind cumpărarea unui imobil care să fie sediul instituției, la un preț supraevaluat cu aproape șase milioane de lei, potrivit DNA.
Alături de Todiruț, acuzat de abuz în serviciu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție suceveni, pentru aceeași infracțiune, șeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Alexa-Dumitru Teodorovici, se arată într-un comunicat de marți al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
În același dosar vor fi judecați Constantin Bujorean, asociat și administrator de fapt la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, Mihai-Sorin Muntean, evaluator al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) și administrator la SC Prodeval SRL Suceava, și Gheorghe Licurici, evaluator al ANEVAR, toți trei acuzați de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, precizează sursa citată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfășurării procedurii de achiziție a unui imobil care să fie sediul Poliției municipiului Suceava, inculpatul Todiruț Ioan Nicușor, în calitatea sa de inspector șef al IPJ Suceava și de ordonator terțiar de credite, a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piață a imobilului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro