Șeful cele mai mari agenții de turism din România: Lipsa de transparență din turism împiedică investițiile străine
Spaniolul Javier Garcia del Valle, CEO al HAPPY TOUR, are următoarele puncte în agenda de business din 2014: În ultimii doi ani, industria turismului din România s-a confruntat cu o revoluție a ofertelor, prețurilor și trendurilor. Din acest motiv, principalul…
Spaniolul Javier Garcia del Valle, CEO al HAPPY TOUR, are următoarele puncte în agenda de business din 2014:
În ultimii doi ani, industria turismului din România s-a confruntat cu o revoluție a ofertelor, prețurilor și trendurilor. Din acest motiv, principalul nostru obiectiv pentru anul 2014 este să venim în întâmpinarea nevoilor clienților noștri, fie ei turiști sau companii, astfel încât aceștia să găsească în Happy Tour un partener și nu doar un furnizor.
Unul dintre principalele subiecte pe agenda de business a Happy Tour în anul 2014 este dezvoltarea serviciilor noastre business-to-business, atât în sectorul călătoriilor de afaceri, cât și în sectorul MICE. Chiar dacă marjele de profit sunt mici în industria turismului, trebuie să continuăm să investim atât în tehnologie, cât și în factorul uman, pentru a livra clienților noștri cele mai bune oferte într-un timp de răspuns scurt.
În al doilea rând, vom continua expansiunea Happy Tour la nivel național, prin sistemul nostru de afiliere care în prezent include 90 de agenții asociate, localizate în peste 50 de orașe din întreaga țară.
În al treilea rând, vom dezvolta oferta noastră leisure, introducând noi destinații de vacanță pentru turiștii români: Insulele Capului Verde, Bodrum (Turcia) și Chania (Creta).
Pe lângă acestea, mai este un punct pe care Happy Tour, ca singura companie de turism din România deținută de un fond de investiții străin, îl va sprijini: transparentizarea completă a industriei turismului din România. Lipsa de transparență din turismul românesc nu numai că afectează imaginea întregii industrii, inclusiv a companiilor auditate, cum suntem și noi, dar împiedică și alte potențiale investiții străine în zona turismului. Astfel, în 2014 Happy Tour va milita pentru transparentizarea industriei turismului și sperăm că eforturilor Ministerului Turismului li se vor alătura și alte instituții ale statului precum ANAF, dar și alți jucători mari din piață.