Home Actualitate Șeful Bundesbank: Europa ar putea avea n...
Actualitate

Șeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăși criza datoriilor

Europa ar putea avea nevoie de până la 10 ani pentru a depăși criza datoriilor, iar o soluție pe termen lung va veni doar după ce politicienii vor renunța să se mai bazeze pe Banca Centrală Europeană (BCE) și vor implmenta reforme structurale, a declarat președintele Bundesbank, Jens Weidmann.

Șeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăși criza datoriilor
Șeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăși criza datoriilor · Foto: Business Magazin

 BCE ar putea reduce dobânda de politică monetară, dacă datele macroeconomice susțin o astfel de decizie, a sugerat Weidmann, într-un interviu pentru Wall Street Journal. O diminuare a dobânzii cheie nu ar schimba, însă, evoluția economică a blocului euro, a afirmat Weidmann.

Șeful Bundesbank a apreciat acordul dintre Cipru și creditorii internaționali, care include pierderi importante pentru deponenții din cele mai mari două bănci cipriote. Deși modul în care s-a procedat în Cipru nu este un model pentru alte situații, arată importanța de a avea o ordine în care investitorii cu interese în bancă să suporte costurile în cazul unor dificultăți ale instituției de credit, a spus el.

“Depășirea crizei și a efectelor va rămâne o provocare pe parcursul următorului deceniu”, a spsus Weidmann. Poziția băncii centrale a Germaniei contrazice declarații recente ale președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a afirmat că cea mai dificilă perioadă a crizei din Europa a fost depășită.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună