Șefa Western Union gestionează de la București 50 de milioane de transferuri de bani din și către România
Daniela Budurea este o prezență discretă în businessul local, deși povestea ei de carieră o poziționează printre artizanii de business de pe piața locală, dat fiind că la începutul anilor 2000 a făcut parte din echipa care a dezvoltat piața…
Daniela Budurea este o prezență discretă în businessul local, deși povestea ei de carieră o poziționează printre artizanii de business de pe piața locală, dat fiind că la începutul anilor 2000 a făcut parte din echipa care a dezvoltat piața transferurilor de bani din România.
Cariera Danielei Budurea a început în industria petrolieră, la Shell, când compania era condusă de Sorina Bălțatu, astăzi responsabilă cu dezvoltarea retailului Gazprom pe piața locală. După un an de raportări la Shell, s-a mutat într-o companie de leasing, domeniu aflat în vremea de pionierat. „Era un domeniu nou, iar eu, deși cu puțină experiență, făceam dosarul, mergeam la BNR, și astfel am avut contact cu analiza businessurilor tip start-up.
Proprietarul firmei era un american absolvent de Harvard, care m-a învățat cum să fac business case-uri și să le prezint. Am învățat foarte mult în perioada aceea, dar am plecat în 2003, pentru că toate băncile intrau pe leasing și cota noastră se micșora foarte mult. Atunci am intrat în transferul de bani, un alt domeniu aflat la început“, povestește Daniela Budurea, care s-a angajat pe o poziție de director executiv al companiei care era agentul privat al Western Union în România. „La momentul istoric de atunci, transferurile se făceau doar prin bancă și doar între rude de gradul 1, conform unui regulament dat de BNR care era foarte clar.
Eram un player privat care ne obținusem licența și care făceam transferuri prin bancă folosind bran-dul Western Union. Am fost în companie de la începutul perioadei când mă luptam cu BNR pentru a ne autoriza. Era o piață nouă, în care noi munceam pentru creștere și deschidere. Am fost în echipa care a luptat pentru deschidere, apoi reglementările au venit, iar noi eram în piață și creșteam odată cu piața. Inițial, încercam să facem transferuri de la case de schimb valutar. Acum avem tot felul de locații – hipermarketuri, mici magazine, benzinării, dăm posibilitatea clientului să își ridice tranzacția cât mai aproape de casă.“
În 2005, compania a fost achiziționată de master agentul Western Union, Angelo Costa. A urmat o dezvoltare importantă a grupului, în care Daniela Budurea era responsabilă atât de dezvoltarea locală, cât și de dezvoltarea businessului din Italia și Spania, în plus fiind și directorul ziarului Gazeta Românească, deoarece acesta făcea parte din grup. „Eu le făceam pe toate“, zâmbește acum Daniela Budurea, care a rămas în companie și în 2011, când grupul Western Union a achiziționat master agentul Angelo Costa și ea a preluat conducerea România & Bulgaria.
„Din toate aceste achiziții, eu am rămas mereu omul care prezentam perspectiva și strategia și omul care a rămas mereu acolo, ca să demonstrez că strategia poate fi implementată cu succes. E o industrie frumoasă, unde nu poți reprezenta exclusiv România sau o altă țară, ci trebuie să gândești european“, povestește Daniela Budurea, care a rămas tot în cadrul grupului și în 2012, când Western Union și-a schimbat structura organizațională, împărțind Europa în două. În noua structură, Daniela Budurea a primit o parte din conturi – cele guvernamentale și rețeaua de agenți poștali, printre ele aflându-se și unul dintre cele mai mari conturi ale Western Union din Europa – Deutsche Post Bank. „Așa am ajuns eu expat în Viena, pentru că altfel nu mai puteam să acopăr regiunea. A fost o experiență excelentă, m-a pus în postura de migrant și am putut să înțeleg și să compar comportamen-tele consumatorilor din Germania, Elveția, Italia și până în România.“
În condițiile avansării pe o poziție superioară în cadrul grupului, de ce a revenit în România? „Am văzut toate țările care au fost sub influența URSS, iar atunci când ești departe de țară îți dai seama de oportunitate. De la Viena aveam o panoramă bună și mi-am dat seama că în România am mai multe oportunități“, explică Daniela Budurea principalul motiv pentru care a revenit la București în iunie 2014. Acum, Daniela Budurea are ca principală responsabilitate continuarea extinderii rețelei de locații ale agenților din regiune, precum și diversificarea mixului de canale prin care consumatorii au acces la serviciile Western Union, cu accent pe canalele electronice.
Western Union nu raportează separat datele financiare pe țări, ci pe regiuni, iar Daniela Budurea explică sistemul ca fiind logic deoarece compania „tranzacționează în 120 de monede și e foarte greu să aduni mere cu pere și să dai cifre finale. România înseamnă pentru noi 200 de coridoare (adică țări). E un business calculat per tranzacții, ele se văd în mai multe locuri și nu trebuie să le dublăm“. În 2014, compania a făcut publice o serie de date la aniversarea a 18 ani de prezență în România, care arătau un total de 50 de milioane de transferuri de bani din și către România.
Compania nu vorbește nici despre cotă de piață sau despre alte cifre care ar putea poziționa West-ern Union într-o piață evaluată cu câțiva ani în urmă la 4 miliarde de dolari. Daniela Budurea spune doar că brand awarenessul companiei a crescut, până la 94%, și că acum compania se așază și mai bine pe piață deoarece concurenții s-au mai retras pe fondul regulamentelor destul de pretențioase: „Anii trecuți erau mai multe companii de transfer de bani. De câțiva ani încoace, Western Union a început să implementeze niște politici de conformitate, la cererea regulatorilor de pe piață. A fost vorba de 80 de milioane de dolari investiție gloablă în urmă cu doi ani. Anul trecut au mai băgat încă pe atâta, în 2015 scria în prezentarea noastră internă că se accelerează investițiile“.
Daniela Budurea spune că lucrează într-un domeniu aflat în continuă schimbare: „Transferurile de bani în cash to cash sau card to cash rămân în trend, pentru că și migrația crește. 3,3 milioane de români lucrează acum în afara țării. Remiterile au fost de 6 miliarde în 2014, iar pentru anul acesta așteptăm o creștere single digit“. Migrația nu mai crește ca altădată, iar comunitățile de români din străinătate s-au maturizat, sunt deja la a doua generație și nu mai trimit atât de mult bani în țară: „Noi nu simțim în business maturizarea comunităților de români din Italia sau din alte părți, pentru că mereu există migrație nouă. Coridoarele din alte continente nu cresc rapid, noi rămânem în Europa“.
90% din businessul Western Union din România reprezintă primiri de bani. „Trebuie întotdeauna să ne uităm la economia țării despre care discutăm. Făceam o analiză chiar săptămâna trecută și am ob-servat că economiile României și Germaniei au crescut cu 1,5% anul trecut. Dacă ar fi crescut în valoare și România cu cât a crescut Germania, ar fi însemnat o creștere de PIB de 25%, iar pentru Bul-garia dublarea PIB. De asta nu suntem noi țară de trimis bani, pentru că avem un PIB mic și nu avem locuri de muncă“, explică Daniela Budurea.
De fapt, coridoarele remiterilor de bani merg cumva în sensul opus migrației. Conform datelor West-ern Union, topul țărilor care trimit bani în România sunt Italia, Spania, Germania, UK, Franța – „exact economiile care funcționează și către care se îndreaptă românii“, iar remiterile din România merg către Republica Moldova, Grecia și Turcia. Suma medie care trece pe la ghișeele Western Union în România este de 318 dolari, față de 320 de dolari suma medie la nivel de grup.
Migrație a fost întotdeauna, sintetizează Daniela Budurea, dar sistemul de a trimite bani acasă tre-buie să rămână viu și ancorat în realitate: „Compania asta are deja 160 de ani. A fost la origini o com-panie de telegraf, acum facem transfer de bani și ne mutăm mult către partea de digital. În 30 ianuarie am lansat la New York prima plată prin Apple Pay. Strategia noastră este să îi oferim clientului cât mai multe canale, pentru că întotdeauna întrebarea este unde mergem mai departe, către ce ne îndreptăm, deoarece noi trebuie să creștem“.
“În momentul de față vorbim de o Europă agitată din punct de vedere economic și asta se reflectă în businessul nostru. E greu să fii migrant, mai ales în zilele acestea. În urmă cu 20 de ani, erai privit ok în orice altă țară, dar acum multă lume te privește ca și cum vii să le iei locul de muncă. Asta nu în-seamnă că oamenii nu vor mai pleca să își caute alte oportunități. Banii vor circula în continuare.“
Daniela Budurea,country manager Western Union România & Bulgaria