Șefa diviziei de new business a MedLife a fost numită director comercial, după ce a crescut businessul corporate cu 10%
Mirela Dogaru, executivul care a condus divizia de new business a operatorului privat de servicii medicale MedLife, a fost numită director comercial al companiei, preluând noua funcție începând cu luna noiembrie a anului trecut.
Dogaru a fost desemnată și membru în comitetul director al MedLife.
Mirela Dogaru a coordonat în ultimii patru ani divizia de new corporate business a companiei, fiind responsabilă de dezvoltarea strategiei de business a companiei în zona clienților corporate. Dogaru este absoventa unui EMBA Asebuss, și sub directa sa coordonare businessul corporate a crescut cu peste 10% anual, în condițiile în care piața a cunoscut mai mulți ani de stagnare. Ea a definit și implementat strategia companiei în zona clienților corporate și a creat și dezvoltat ofertele adresate acestui segment de piață. A condus o echipă de 30 de vânzători, fiecare membru al echipei fiind direct implicat în îndeplinirea obiectivelor de business ale companiei, respectiv cele de creștere a cifrei de afaceri.
“Cea mai grea decizie din carieră se leagă tot de MedLife și este momentul în care am decis să las o companie multinațională și un salariu mai mult decât decent pentru a mă alătura unei companii aflate la început de drum, dar cu un potențial foarte mare de creștere”, spunea anterior Mirela Dogaru, referindu-se atât la industria aflată la început de drum, cât și la noul management care a schimbat în totalitate direcția businessului, respectiv implicarea din 2004 a lui Mihai Marcu, fiul fondatoarei MedLife.
Mirela Dogaru a făcut parte în 2014 din proiectul 100 tineri manageri de top, un demers anual al Business Magazin de promovare a managerilor cu vârsta sub 40 de ani cu performanțe profesionale recunoscute.
MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, vrea să ajungă în 2015 la afaceri de peste 100 milioane euro, în creștere cu 25% față de nivelul estimat pentru 2014, și vizează investiții de peste 10 milioane euro, cu achiziții de acțiuni la jucătorii din top 10, informează ZF.