SECRETELE Coreei de Nord: Nouă lucruri pe care trebuie să le știi despre țara aflată sub DICTATURA lui Kim Jong
Coreea de Nord și Statele Unite continuă să facă schimburi de amenințări, dar este puțin probabil pentru un occidental să poată afla cu adevărat cum este perceput războiul cuvintelor de nord coreeni. Regimul condus de Kim Jong-un păstrează o cu o mână de fier controlul asupra populației, cenzurând accesul la informațiile de afara granițelor.
Țara este descrisă ca fiind izolată și total lipsită de accesul la tehnologia secolului 21. Statisticile sunt greu de obtinut și sunt bazate, de cele mai multe ori, pe estimări, explică BBC, într-o analiză care prezintă nouă infografice cu cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre Coreea de Nord.
Kim Il-sung a înființat efectiv Coreea de Nord în 1948, iar dinastia familiei sale a domnit încă de atunci, controlul puterii fiind preluat din tată în fiu.
În aceeași perioadă, Coreea de Sud a reușit să unească șase republici, a trecut printr-o revoluție, dar și prin tranziția la alegeri libere. În total, 12 președinți au condus țara, acoperind 19 mandate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro