Se fac angajări la Casa Regală: Regina Elisabeta a II-a oferă 60.000 de euro unui social media manager, care ar trebui să aibă grijă de imaginea Reginei pe Internet
Regina Elisabeta a II-a este dispusă să plătească un salariu anual de până la 67.000 de euro unui social media manager, având ca scop dezvoltarea unor „noi strategii de menținere a prezenței Majestății Sale în spectrul public și pe scena…
Regina Elisabeta a II-a este dispusă să plătească un salariu anual de până la 67.000 de euro unui social media manager, având ca scop dezvoltarea unor „noi strategii de menținere a prezenței Majestății Sale în spectrul public și pe scena mondială”, potrivit CNBC.
Casa Regală a Marii Britanii a postat anunțul pe LinkedIn, menționând că angajatul va „furniza leadership editorial și digital unei mici echipe de specialiști în media, va crea strategii de conținut pentru canalele digitale (ale Casei Regale), și va lucra împreună cu colegi din cadrul organizației pentru a îmbunătăți prezența în spațiul digital”.
De asemenea, viitorul angajat va acoperi un număr mare de evenimente, de la vizitele Coroanei în alte state, la ceremonii de premiere și viitoarele logodne. În plus, acesta va trebui să asigure un interes permanent îndreptat spre canalele digitale ale Coroanei și să comunice constant cu o audiență cât mai mare, reputația și impactul Casei Regale fiind „în prim-plan”.
Candidatul ideal nu numai că va trebui să fie un adevărat expert în domeniu, ci va trebui să aibă experiență în managementul și editarea unor website-uri de profil înalt, și să poată opera o gamă largă de sisteme de management de conținut, de platforme social media și instrumente de analiză a datelor.
Este necesar ca viitorul angajat să fie inovativ, creativ și să aibă „abilități de scriere și editare exemplare”, de vreme ce va „proiecta conținuturi digitale pentru grupuri diferite de audiență”.
Citiți mai multe pe www.zf.ro.