Home Actualitate Se caută bancher: Gigantul elvețian UBS...
Actualitate

Se caută bancher: Gigantul elvețian UBS își caută un nou șef pentru a-l înlocui pe legendarul Sergio Ermotti

Grupul bancar UBS este în etapa inițială de discuții pentru a-i găsi succesor executivului Sergio Ermotti, unul dintre cei mai longevivi CEO din sectorul bancar european, transmite președintele board-ului, Axel Weber, citat de Bloomberg. Ermotti, care este de aproape opt…

Se caută bancher: Gigantul elvețian UBS își caută un nou șef pentru a-l înlocui pe legendarul Sergio Ermotti
Se caută bancher: Gigantul elvețian UBS își caută un nou șef pentru a-l înlocui pe legendarul Sergio Ermotti · Foto: Business Magazin

Grupul bancar UBS este în etapa inițială de discuții pentru a-i găsi succesor executivului Sergio Ermotti, unul dintre cei mai longevivi CEO din sectorul bancar european, transmite președintele board-ului, Axel Weber, citat de Bloomberg.

Ermotti, care este de aproape opt ani în funcție, și Weber sunt „în acel punct în care trebuie să începi să te gândești la ce urmează să faci și la cum vei trece banca spre succesorul tău”, a declarat președintele board-ului pentru Bloomberg Television, confirmând pentru prima dată zvonurile conform căruia își schimbă executivul. „Suntem în etapa incipientă a discuțiilor”, adaugă Weber.

UBS este în discuții cu fostul șef al diviziei de investiții din cadrul Bank of America, Christian Meissner, 49 ani, considerându-l potrivit pentru a prelua frâiele băncii, potrivit unor surse din apropierea conducerii. Conform aceleiași surse, UBS ia în calcul și alte persoane.

Weber a refuzat să comenteze legat de discuțiie cu Meissner.

Meissner a plecat din Bank of America anul trecut după o dezbatere aprigă cu privire la o serie de decizii și tranzacții care au deteriorat portofoliul băncii.

Grupul bancar cu originile în Zurich se pregătește pentru înlocuirea lui Ermotti, 58 ani, după ce în 2018 s-a confrunat cu mai multe plecări zguduitoare, printre care unul dintre executivii de top, Andrea Orcel, și șeful diviziei de wealth-management, Juerg Zeltner.

„Parte a ceea ce facem în businessul de zi cu zi este de a aduce cât mai multe talente în bancă, oameni buni, și în cadrul acestui proces intervievăm chiar și acum oameni”, a declarat Weber. „Însă încă o dată, nu vreau să confirm sau să dezic nicio discuție cu nimeni”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună