Ce scrie presa internațională despre Mugur Isărescu, BNR: Momentul deciziei pentru omul cu cea mai mare vechime în funcția de guvernator al băncii centrale din întreaga lume. Cine crede Bloombe
Se apropie momentul în care Mugur Isărescu trebuie să decidă dacă își va prelungi mandatul de peste un sfert de secol la conducerea băncii centrale din România – el fiind bancherul central cu cea mai mare vechime în funcție din…
Se apropie momentul în care Mugur Isărescu trebuie să decidă dacă își va prelungi mandatul de peste un sfert de secol la conducerea băncii centrale din România – el fiind bancherul central cu cea mai mare vechime în funcție din întreaga lume, scrie publicația americană Bloomberg.
Guvernatorul BNR are 69 de ani și a trecut prin orice conjunctură economică de la hyperinflație, cu țara sa în pragul falimentului, și până la criza financiară din 2008. Decizia pe are o va lua legat de cum își va continua drumul după luna octombrie când îi expiră mandatul ar putea fi crucială pentru independența băncii centrale a României în era populismului.
România, o țară de aproximativ 20 de milioane de oameni, le dă deja o durere de cap oficialilor UE – care încearcă să învingă amenințările la adresa democrației în toate țările din fostul bloc communist. Spre exemplu, în Ungaria și Polonia oamenii care fac parte din consiliile de administrație ale băncilor central sunt deja aliați guvernamentali.
Bloomberg scrie că Isărescu ar putea fi mai înclinat să plece dacă există o asemenea amenințare și asupra consiliului de administrație din România, unde toți membri urmează să fie realeși sau înlocuiți.
„Dacă actuala conducere este înlocuită de către oameni mai puțini calificați și loiali politiului, atunci randmentul pentru titlurile de stat ar putea crește iar leul ar putea fi din nou sub presiune. (…) Îmi este teamă că dacă nu e Isărescu, va fi cineva mai puțin credibil și cu mai puțină influență”, spune Blaise Antin, șeful cercetării pe piețele emergente în cadrul grupului American TCW Group – un cumpărător al titlurilor de stat din România.