Home Actualitate Scoția respinge Brexit-ul. Premierul anu...
Actualitate

Scoția respinge Brexit-ul. Premierul anunță că proiectul de lege al guvernului britanic privind ieșirea Marii Britanii din UE va fi respins

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a declarat marți că Parlamentul Scoției nu va aproba proiectul de lege în forma prezentată de către premierul britanic Theresa May privind retragerea din Uniunea Europeană, întrucât sunt încălcate anumite principii ale descentralizării, relatează BBC News.

Scoția respinge Brexit-ul. Premierul anunță că proiectul de lege al guvernului britanic privind ieșirea Marii Britanii din UE va fi respins
Scoția respinge Brexit-ul. Premierul anunță că proiectul de lege al guvernului britanic privind ieșirea Marii Britanii din UE va fi respins · Foto: Business Magazin

Guvernul britanic a anunțat, luni, că nu va oferi concesii pentru Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord după Brexit, iar guvernele regionale sunt preocupate de faptul că vor pierde anumite puteri după o realiniere constituțională.

Aceste trei administrații descentralizate nu au drept de veto asupra legislației pentru Brexit, dar ignorarea apelurilor acestora riscă să agraveze relațiile deja tensionate, să accentueze naționalismul în Scoția și să complice procesul de ieșire din Uniunea Europeană.

“Nu voi aproba ceva care în mod clar subminează întreaga fundație pe care se construiește descentralizarea. Încercăm pur și simplu să protejăm puterile pe care le are Parlamentul scoțian – în privința unor aspecte precum agricultura, pescuitul, politica de mediu, standardele alimentare, justiția, sănătatea. Toate acestea sunt responsabilități curente ale Parlamentului scoțian. În prezent, trebuie să exercităm aceste competențe în limitele legislației europene. Dar după Brexit, în ceea ce privește reglementarea descentralizării, aceste puteri ar trebui să revină Parlamentului scoțian și modul în care le exercităm ar trebui să depindă de noi’, a spus Nicola Sturgeon, al cărei partid susține independența Scoției.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună