Home Actualitate Școlile din București și trei universită...
Actualitate

Școlile din București și trei universități din țară se închid luni din cauza vremii nefavorabile

Ministerul Educației Naționale a decis ca, pentru siguranța elevilor, a însoțitorilor acestora și a personalului didactic și nedidactic, să închidă luni, 27 ianuarie toate unitățile de învățământ din județele/municipiul București care s-au aflat aceste zile sub atenționare de cod galben și portocaliu.

Școlile din București și trei universități din țară se închid luni din cauza vremii nefavorabile
Școlile din București și trei universități din țară se închid luni din cauza vremii nefavorabile · Foto: Business Magazin

Județele vizate sunt: Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

În ceea ce privește municipiul București, decizia de închidere a unităților de învățământ preuniversitar este valabilă atât pentru ziua de luni, 27 ianuarie, cât și pentru ziua de marți, 28 ianuarie.

Ministerul Educației Naționale recomandă, de asemenea, universităților să aibă în vedere posibilitatea suspendării activităților didactice programate pentru ziua de luni și prelungirea sesiunii. Universitatea din București, Universitatea din Pitești și Universitatea Valahia din Târgoviște au decis întreruperea activității pentru ziua de 27 ianuarie.

Conform reglementărilor în vigoare, hotărârea de întrerupere temporară a activității este exclusiv la latitudinea conducerilor instituțiilor de învățământ superior, în virtutea autonomiei universitare.

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a solicitat rectorilor instituțiilor de învățământ superior din țară să asigure studenților care nu se pot prezenta la examene din cauza vremii nefavorabile posibilitatea de a susține respectivele examene într-o altă zi.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună