Școala unde copii sunt pedepsiți pentru faptul că au pantofi prea strălucitori sau pentru că se uită la ceas. Cum e viața în cea mai strictă școală
O școală în care sute de elevi au fost izolați, iar alții au fost forțați să poarte etichete umilitoare, a fost numită de către părinții furioși „cea mai strictă școală din Marea Britanie”
Politica de conduită extremă de la Academia Merchants, din Byywood, Bristol, include, printre altele, pedepse pentru elevii care au pantofi prea strălucitori sau care se uită la ceas. Iar elevii care nu respectă regulile sunt forțați să poarte insigne pe care să scrie „am 24 de ore la dispoziție pentru a avea o uniformă corespunzătoare”. Noile reguli au fost lansate cu două săptămâni înainte de încheierea mandatului directorului Nick Short, care va pleca după doar un an de muncă, pentru a fi înlocuit de Samantha Williamson.
„Vorbim de sute de copii arătați cu degetul. Conducerea vrea doar să demontreze ceva, nu rezolvă nimic. E de ajuns ca o fată să poarte un accesoriu de păr de o altă culoare decât cele acceptate”, se plânge Petula Peacock, mama unui elev pedepsit.
Un document de 17 pagini a fost publicat detaliind politica de conduită a școlii, ca parte a unui act de reducere a nivelului de „deranjamente” la oră, inclusiv examinarea unui ceas. Refuzul de izolare duce la excludere, iar sfidarea conduce automat la izolare pentru cinci lecții, inclusiv prânz, pauză și 15 minute după școală.
Un elev a fost, așadar, pedepsit din cauza pantofilor care erau „prea strălucitori” și forțat să poarte o pereche de pantofi de schimb, care erau prea mici, după cum a susținut acesta. Amanda J Cawston și-a exprimat îngrijorarea cu privire la politică și a scris online spunând: „pedepsele sunt destul de dure și nu se potrivesc cu adevărat greșelilor. Există posibilitatea ca un părinte să își permită să cumpere copilului doar pantofii strălucitori negri din Primark, spre deosebire de pantofii adecvați din Clarks, care, deși sunt drăguți, sunt, în general, prea scumpi pentru buzunarul majorității”.
„Nu asta făceau naziștii? Obligau oamenii să poarte semne? Ai fi crezut că școala are un profesor de istorie care să le arate asta”, a mai spus alt părinte, Geoff Brodie. Cu toate acestea, alții i-au sărit în apărare și au spus că regulile trebuie respectate. „S-a ajuns la o generație de adolescenți autosuficienți, care cred că regulile nu se aplică pentru ei și sunt liberi să facă ceea ce le place, fără consecințe”, spune Helen Sharpe. Și Jenna Anderson a scris: “Începutul unei schimbări de mare. Acest lucru funcționează incredibil de eficient în Bristol.