Home Actualitate Schimbare majoră la Fondul Monetar Inter...
Actualitate

Schimbare majoră la Fondul Monetar Internațional: Gita Copinath a devenit prima femeie economist șef în cadrul instituției

Fondul Monetar Internațional a numit-o economist șef pe Gita Gopinath, un profesor de la Harvard, care devine astfel prima femeie care ocupă această poziție, potrivit Bloomberg.  Gopinath îl va înlocui pe Maurice Obstfeld, care a anunțat în luna iulie că…

Schimbare majoră la Fondul Monetar Internațional: Gita Copinath a devenit prima femeie economist șef în cadrul instituției
Schimbare majoră la Fondul Monetar Internațional: Gita Copinath a devenit prima femeie economist șef în cadrul instituției · Foto: Business Magazin

Fondul Monetar Internațional a numit-o economist șef pe Gita Gopinath, un profesor de la Harvard, care devine astfel prima femeie care ocupă această poziție, potrivit Bloomberg. 

Gopinath îl va înlocui pe Maurice Obstfeld, care a anunțat în luna iulie că se va retrage la finalul anului. Numirea vine într-un moment în care instituția se confruntă cu probleme precum protecționismul care prinde amploare la nivel global sau impactul tehnologiei asupra pieței muncii. 

„Gita este unul dintre economiștii extraordinari ai lumii, cu referințe academice impecabile, un istoric de leadership intelectual și succes și o experiență internațională extinsă”, spune Christine Lagarde, managing director, FMI. 

Gopinath este în prezent profesoară de studii internaționale și economice în cadrul Harvard. Este co-editor în cadrul American Economic Review și co-director pentru Programul de Finanțe Internaționale în cadrul Biroului Național de Cercetare Economică. 

Gopinath este născută și crescută în India, iar acum are cetățenie americană. Și-a luat doctoratul în economie la Universitatea Princeton în 2001.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună